Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Prima expoziție interactivă de știință pentru copii. Unde are loc și cât costă biletul

Your browser doesn't support HTML5 video.

25 de mașinării care mai de care mai trăznite îi așteaptă pe copii la prima expoziție interactivă de știință.

Cei care vor ajunge în laboratorul de experimente din Bucureșți vor simți pe pielea lor ce înseamnă un cutremur, ori li se va ridica la propriu părul în cap.

Astfel, vor învăța distrandu-se matematică, diverse legi ale fizicii, dar și ce efecte pot avea fenomenele naturii asupra noastră.

Extrem de curioși și foarte entuziasmați, cei mici au testat fiecare mașinărie, iar profesorul Einstein le-a explicat principiile de bază. Mulți s-au oprit la "Angry Hair".

Fetiță: „Am simțit că mi se ducea părul în sus și mi se făcea puțin frică”

Citește și
Machete
Expoziție impresionantă de machete la Timișoara. Colecționarii vor să realizeze cea mai mare dioramă din țară

Băiat: „Simți energia aia electrică în tine și ți se ridică părul. E interesant.”

Alții au simțit, tot pe pielea lor, ce se întâmplă în caz de cutremur.

Fetiță: „Este o mașinărie care vă arată cum merge cutremurul. De la mic la mare. Ok, e un cutremur mic, mai mare, mai mareee!! Chiar aș țipa dacă ar fi așa în realitate!"

Ori au aflat mai multe despre reflexia luminii. Curioșii au descoperit cum se pot juca și cu sunetul.

Într-un colț copiii pot deveni magicieni și au o superputere, pentru că pot controla electricitatea. Este efectul Tesla și practic energia care se creează în interior cu ajutorul reacțiilor chimice urmează mișcările mâinilor lor.

Alexandra Dinu, organizator: „La școală învățăm multă teorie și din păcate partea practică lipsește în învățământul de stat. O expoziție interactivă prin care să li se explice cum reacționează corpul la electricitate, la lumină, sunete, lucruri din fizică, matematică, este binevenită.”

Un bilet de intrare costă între 22 și 45 de lei. Expoziția este deschisă până în luna aprilie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult