Oamenii de știință au descoperit urma pierdută a ”supermunților antici” - de 3 ori mai mari decât Himalaya

Geologii le numesc „supermunți”, scriu cei de la Live Science.

”Nu există nimic ca acești doi supermunți, astăzi”, a declarat, într-un comunicat, Ziyi Zhu, student postdoctoral la Universitatea Națională Australiană (ANU) din Canberra și autor principal al unui nou studiu asupra maiestăților muntoase.

”Nu este vorba doar de înălțimea lor – dacă vă puteți imagina Himalaya lungă de 1.500 de mile (2.400 km) repetate de trei sau patru ori, vă puteți face o idee despre amploare.”

Aceste vârfuri preistorice au fost mai mult decât o priveliște minunată; conform noilor cercetări realizate de Zhu și colegii ei, publicate în numărul din 15 februarie al revistei Earth and Planetary Science Letters, formarea și distrugerea acestor două zone imense ar fi putut alimenta, de asemenea, două dintre cele mai mari perioade de ”boom evolutiv” din istoria planetei noastre - prima apariție a celulelor complexe, în urmă cu aproximativ 2 miliarde de ani, și explozia cambriană a vieții marine în urmă cu 541 de milioane de ani.

Citește și

Descoperire spectaculoasă pe proprietatea unui român. Ce ascundea în subteran

Este probabil ca, pe măsură ce aceste lanțuri muntoase enorme s-au erodat, au aruncat cantități uriașe de nutrienți în mare, accelerând producția de energie și evoluția supraalimentării, au scris cercetătorii.

Munții se ridică atunci când plăcile tectonice ale Pământului, aflate în continuă mișcare, zdrobesc două mase de uscat, împingând rocile de suprafață la înălțimi vertiginoase. Munții pot crește timp de sute de milioane de ani sau mai mult, însă chiar și cele mai înalte lanțuri se nasc cu o dată de expirare, deoarece eroziunea vântului, a apei și a altor forțe începe imediat să reducă aceste vârfuri.

Oamenii de știință pot pune cap la cap istoria munților Pământului studiind mineralele pe care acele vârfuri le lasă în urmă în scoarța planetei. Cristalele de zircon , de exemplu, se formează sub presiune, ridicată adânc sub lanțurile muntoase grele, și pot supraviețui în roci mult timp după ce munții lor ”părinți” dispar.

Compoziția elementară precisă a fiecărui bob de zircon poate dezvălui condițiile din crustă, când și unde s-au format acele cristale.

În noul lor studiu, cercetătorii au examinat zirconii cu cantități scăzute de lutețiu - un element rar din Pământ, care se formează doar la baza munților înalți. Datele au scos la iveală două „vârfuri” de formare extinsă a ”supramunților” în istoria Pământului – unul care a durat de la aproximativ 2 miliarde până la 1,8 miliarde de ani în urmă, iar cel de-al doilea a durat de la 650 milioane până la 500 milioane de ani.

Studiile anterioare au sugerat existența acelui al doilea interval epic - cunoscut sub numele de Supermunte Transgondwanan, deoarece a traversat vastul supercontinent Gondwana (un singur continent gigant care conținea mase de uscat ale Africii moderne, Americii de Sud, Australia, Antarctica , India și Peninsula Arabică). Cu toate acestea, supermuntele anterior - numit Nuna Supermountain, după un supercontinent anterior - nu fusese niciodată detectat până acum.

Distribuția cristalelor de zircon a arătat că ambii acești ”supermunți antici” erau enormi – probabil se întindeau peste 5.000 de mile (8.000 de kilometri) lungime sau aproximativ de două ori distanța de la Florida la California.

Este multă rocă de erodat - și, potrivit cercetătorilor, de aceea acești munți enormi sunt atât de importanți.