O misterioasă cetate despre care nu se știa nimic până acum, descoperită în Suceava. Ar putea avea 1.300 de ani vechime
Galerie foto
O misterioasă cetățuie de pământ, despre care nu se știa absolut nimic până acum, a fost descoperită în județul Suceava de arheologul Bogdan Petru Niculică, potrivit Monitorul de Suceava.
Anumite caracteristici observate la prima vedere o pot plasa în secolele VIII-IX, dar informații mai exacte vor fi obținute abia după începerea săpăturilor arheologice. Deocamdată, locația misterioasei cetățui este secretă, până la finalizarea procedurilor legale în cazul unor astfel de descoperiri.
Cercetătorul a spus că investigația de cabinet coroborată cu cea de teren a început încă din 2019, în atenția sa aflându-se mai multe sectoare din zona de podiș a județului Suceava.
Arheologul a sesizat la un moment dat anomalii pe câteva ortofotoplanuri, după ce a analizat, prin metoda carourilor virtuale, sute de imagini și hărți topografice la diverse scări, precum și informații rezultate în urma propriilor cercetări, cu scopul de a verifica monumente aparținând epocii bronzului și fierului.
Anumite elemente specifice o plasează în perioada secolelor VIII-IXPentru a afla ce e cu acele anomalii, arheologul Bogdan Petru Niculică a trecut la studii pe teren, apoi la obținerea de imagini satelitare cât mai precise, zbor cu drona și realizarea unui model digital al terenului.
Potrivit cercetătorului, dacă pentru alte numeroase fortificații / cetățui / zămci / horodiști din zona Sucevei erau cunoscute informații, chiar dacă minimale, încă din secolul XIX, din perioada interbelică sau din a doua jumătate a secolului XX, în cazul de față nu există nicăieri, nicio referință, cetățuia fiind complet necunoscută.
Arheologul apreciază, la prima vedere, că morfologia fortificației (amplasarea, suprafața, orientarea, valurile de pământ, șanțurile interne și externe) o apropie foarte bine de unele fortificații cu val de pământ, șanț și palisadă din spațiul nord-est carpatic, datând din secolele VIII-IX de la Fundu Herții (cea mai bine cercetată), Corni, Dersca, Horodiștea, Ibănești, Lozna, Oroftiana, Tudora ș.a. (jud. Botoșani), Baia, Călinești și Volovăț (jud. Suceava), Hlinița (astăzi în regiunea Cernăuți, Ucraina), precum și altele din cuprinsul nordului Bucovinei, de la Horbova, Mamornița, Revna ș.a.
Cetatea are 100 de metri lungime și 30-50 de metri lățimePe de altă parte, poziționarea misterioasei fortificații, mult spre sud comparativ cu cetățuile din județul Botoșani și din regiunea Cernăuți și suficient de aproape de rama montană, este cu totul inedită și repune în discuție teritorialitatea și raporturile dintre centrele de putere specifice veacurilor IX-XI.
De asemenea, arheologul sucevean a afirmat că nu trebuie excluse, datorită poziției înalte și a elementelor de „fortificare” naturală, locuiri din etape istorice anterioare.
Cetățuia cu axul lung orientat nord-sud, având o suprafață de aproximativ 0,5 ha, cu lungime de aproximativ 100 m și lățimi cuprinse între 30 și 50 m – urmează a beneficia de o fișă de sit, în acest scop coordonatele și descrierea urmând a fi înaintate de arheologul Bogdan Petru Niculică specialiștilor de la Direcția Județeană Pentru Cultură Suceava în cel mai scurt timp.
În acest moment, până la declararea ca sit arheologic și includerea în Repertoriul Arheologic Național, pentru a evita anumite prospectări neautorizate, care să-i afecteze integritatea, datele sunt protejate.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: suceava , cetate , descoperire , arheolog , necunoscuta
Dată publicare: 29-05-2024 09:10