Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O albină-gigant, descoperită pentru prima dată din 1981 încoace

Temerile cercetătorilor în legătură cu extincția celei mai mari albine din lume s-au risipit după ce o echipă de specialiști a dat în Indonezia peste un exemplar, așa numita ”albina gigant a lui Wallace''.

 

Descoperirea care i-ar înfricoșa pe mulți i-a încântat pe cercetători, mai ales că specia de albină în cauză nu a mai fost văzută din 1981. Femelele pot ajunge la o lungime de 3,8 centimetri şi au o anvergură a aripilor de peste 6 centimetri. Masculii cresc până la 2,3 centimetri.

O echipă internaţională a descoperit primele exemplare din specia Megachile Pluto în insulele indoneziene North Moluccas, în ianuarie, iar joi au publicat imaginile.

Redescoperirea ei a reînnoit speranțele că pădurile din regiune adăpostesc specii rare.

Femela prinsă a fost descoperită într-un cuib la 2,5 metri înălțime, într-un copac, după o expediție de 5 zile. Pentru că era cam timidă, cercetătorii au ”gâdilat-o” cu o bucată de iarbă pentru a ieși din afară. Apoi au prins-o într-o sticlă.

"A fost uimitor să vedem acest buldog zburător al insectelor, despre care nu ştiam sigur dacă mai există", a povestit Clay Bolt, fotograf, cel care a realizat primele imagini şi filmări cu albina gigant.

"Este incredibil să vezi cât de frumoasă şi de mare este această specie în realitate, să auzi sunetul asurzitor al aripilor sale gigantice atunci când îţi trece pe deasupra capului", a spus Bolt.

"Visul meu este acum să folosesc descoperirea pentru a transforma această albină într-un simbol al conservării în această regiune din Indonezia".

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult