NASA, misiune fără precedent. Obiectul trimis spre atmosfera fierbinte a Soarelui
The Parker Solar Probe, o sondă robotică de mărimea unei mici maşini, este prevăzută să fie lansată după data de 6 august de la baza Cape Canaveral din Florida, pentru o misiune estimată să dureze şapte ani. Sonda va ajunge în coroana solară, la distanţa de 6,1 milioane de kilometri de suprafaţa Soarelui, de şapte ori mai aproape decât misiunile anterioare.
''Să trimiţi o sondă unde nu ai mai fost înainte este un lucru ambiţios. Să o trimiţi în astfel de condiţii dificile este foarte ambiţios'', a spus Nicola Fox, cercetător în cadrul laboratorului de fizică aplicată de la Universitatea Johns Hopkins, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută vineri.
Sonda Helios 2 a ajuns în 1976 la distanţa de 43 de milioane de kilometri faţă de Soare, cel mai aproape până acum. Pentru comparaţie, distanţa medie dintre Soare şi Terra este de 150 de milioane de kilometri.
Coroana solară produce vânturile solare, un flux continuu de particule încărcate electric, care se răspândesc în sistemul solar. Vânturi solare imprevizibile provoacă interferenţe cu câmpul magnetic al Pământului şi pot da peste cap tehnologiile folosite pentru comunicaţii de pe Terra. NASA speră că descoperirile făcute în urma acestei misiuni vor permite oamenilor de ştiinţă să anticipeze schimbările din spaţiu care afectează Terra.
''Este esenţial pentru noi să putem anticipa vremea în spaţiu, în aceeaşi manieră în care putem anticipa vremea pe Pământ'', a spus Alex Young, cercetător în cadrul facilităţii NASA Goddard Space Flight Center din Maryland. ''În cazuri extreme, aceste evenimente spaţiale pot afecta reţeaua electrică de pe Pământ'', a continuat omul de ştiinţă.
Proiectul, cu costuri de 1,5 miliarde de dolari, este prima misiune importantă din programul NASA ''Living With a Star''.
Sonda Parker se va folosi de gravitaţia planetei Venus, pe care o va survola de 7 ori în aproape 7 ani, pentru a se apropia treptat de Soare. Este dotată cu instrumente pentru analizarea vânturilor solare şi studierea câmpurilor magnetice şi electrice precum şi a coroanei formate din plasmă. NASA doreşte să colecteze date despre mecanismele interne ale coroanei solare intens magnetizate.
Sonda, care poartă numele astrofizicianului american Eugene Newman Parker, va avea de înfruntat condiţii extreme de căldură şi radiaţii. A fost dotată cu un scut de căldură care să păstreze instrumentele la temperatura de 29 de grade Celsius, chiar dacă temperatura exterioară va fi de aproape 1.370 de grade Celsius, când sonda se va afla la cea mai mică distanţă de Soare.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!