Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Misterul craterelor din Siberia a fost deslușit. Cum s-au format

Your browser doesn't support HTML5 video.

După ani de zile, oamenii de știință ruși spun că au reușit să rezolve misterul uriașelor cratere, apărute în ultimii ani, într-o regiune restrânsă din Siberia.

Cu ajutorul tehnologiei și al dronelor, cercetătorii au aflat că de vină par să fie încălzirea globală și gazul metan.

Ani la rând, în tundra siberiană au apărut de nicăieri cratere uriașe, care i-au lăsat cu gura căscată chiar și pe specialiști. Cel puțin 17 au fost descoperite până acum, dar numărul lor ar putea fi mai mare. Abia acum, cu ajutorul tehnologiei de cartografiere 3D și a dronelor, oamenii de știință au reușit să-și facă o idee despre cum anume s-au format. Totul începe cu o acumulare de gaz metan în solul veșnic înghețat.

Evgeny Chuvilin, Institutul de Știință și Tehnologie Skolkovo: „În timp ce presiunea crește în aceste acumulări de gaze, se formează o movilă. Atunci când presiunea depășește punctul critic, în funcție de densitatea solului, o explozie aruncă pământul la sute de metri distanță. Așa se formează aceste cratere, care pot avea până la 40 de metri adâncime și 30 de metri în diametru”.

Metanul este printre gazele cu efect de seră cele mai periculoase și unul dintre marii vinovați pentru încălzirea climatică. În timp ce vremea tot mai caldă topește permafrostul siberian, un rezervor uriaș de metan, tot mai multe gaze sunt eliberate în atmosferă, uneori prin astfel de cratere uriașe. Iar planeta se încălzește și mai mult. Craterele au fost observate până acum în două peninsule siberiene, unde condițiile sunt ideale pentru acest fenomen. Solul înghețat e saturat cu metan, dar conține și zone cu apă sub formă lichidă.

Susan Natali, Centrul Woodwell de Cercetare a Climei: „Până acum, doar aici le-am văzut. Aceste caracteristici sunt destul de obișnuite în regiunea asta. Nu spun că aceste cratere nu pot să apară și în altă parte, dar e mult mai probabil să se întâmple acolo unde sunt asemenea condiții”.

Experții spun că aceste cratere sunt o dovadă în plus că regiunile arctice se încălzesc rapid, iar asta ar putea avea consecințe severe pentru întreaga planetă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult