Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Insula din Pacific care s-a „născut” acum 4 ani. Ce a găsit NASA acolo

Cercetătorii NASA au descoperit o nouă insulă care s-a format în Oceanul Pacific în urmă cu doar patru ani, în urma unei erupții vulcanice puternice care a avut loc la finalul lui 2014.

 

Aceasta este una dintre singurele trei insule vulcanice din ultimii 150 de ani care a reușit să supraviețuiască mai mult de câteva luni, spun cercetătorii.

În decembrie 2014, cercetătorii au observat pe imaginile din satelit o puternică erupție vulcanică care a avut loc în Tonga. O lună mai târziu, după ce erupția s-a încheiat, oamenii de știință au observat o mică insuliță care începuse să se formeze, potrivit LiveScience.

Evoluția acestei insule a fost urmărită de cercetătorul Dan Slayback, care a decis să o exploreze în 8 octombrie 2018, însă a publicat abia acum informații despre expediția sa.

„Ne simțeam toți ca niște școlari. M-a surprins cât mult a contat să fiu prezent acolo”, a spus reprezentantul NASA.

Când a pășit pentru prima dată pe insulă, echipa a fost surprinsă să descopere că imaginile din satelit nu se compară cu cele surprinse la fața locului: insula este deja ocupată de păsări, iar mai multe specii de plante au început să iasă din sol, scrie RT.

Insula este una specială, întrucât cele mai multe insule nou formate dispar în doar câteva luni. O analiză realizată de NASA în 2017 arată că durata „de viață” a unei insule care se formează în acest fel este undeva între 6 și 30 de ani.

Oamenii de știință sunt interesați de această insuliță, pentru că prezintă anumite caracteristici observate și pe planeta Marte, astfel că ar putea oferi indicii semnificative despre cum ar fi arătat aceasta.

Pentru moment, nu există nicio hartă oficială a insuliței și nici nu a fost numită, dar oamenii de știință au „botezat-o” Hunga Tonga-Hunga. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult