Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Eclipsă totală de Soare în America de Sud - VIDEO

O eclipsă totală de Soare are loc, marți, în regiuni din America de Sud, fenomenul astronomic fiind vizibil în Chile, dar și în Argentina, începând cu ora locală 13:01 (17:01 GMT).

Chile, care a devenit epicentrul astronomiei mondiale datorită prezenţei unora dintre cele mai performante telescoape din lume, va fi marţi martorul privilegiat al unei eclipse totale de soare, vizibilă de asemenea într-o mare parte din regiunea Pacificului, precum şi din Argentina.

Fenomenul astronomic va debuta la ora locală 13:01 (17:01 GMT) în Oceanul Pacific, iar banda de totalitate, cu o lăţime de peste 150 de kilometri, va ajunge pe coastele chiliene la 16:38 (20:38 GMT), după care va traversa sudul Argentinei, potrivit Fundaţiei chiliene din domeniul astronomiei, scrie Agerpres.

În capitala statului, Santiago de Chile, eclipsa va fi vizibilă cu o totalitate de 92%.

Două minute de obscuritate totală în plină zi

 

Umbra Lunii, care se va interpune între Soare şi Terra, va determina două minute de obscuritate totală în plină zi, iar temperatura ar urma să scadă cu trei până la patru grade Celsius.

În Chile, unde se află peste 45% dintre sistemele de observaţii astronomice la nivel mondial, sunt aşteptaţi circa 30.000 de turişti, oameni de ştiinţă, vânători de eclipse, pasionaţi de astronomie sau doar curioşi, iar meteorologii prognozează condiţii de cer senin în nordul ţării.

"Va participa un număr mare de persoane (...) Este vorba despre un eveniment istoric care are loc în această regiune", precizează Catalina Henriquez, care conduce o agenţie de astroturism din Vicuna (450 de kilometri la nord de Santiago), în apropiere de Valea Elqui, unde se află observatorul Mamalluca, care a deschis calea dezvoltării astroturismului din Chile.

Potrivit observatorului de La Silla, situat la 2.400 de metri altitudine şi administrat de Organizaţia europeană pentru observaţii astronomice în emisfera australă (ESO), ''se întâmplă foarte rar ca o eclipsă de soare să se producă chiar deasupra unui observator ştiinţific profesional, care deţine telescoape de mari dimensiuni''.

În nordul Chile, cunoscut pentru cerul senin şi clima uscată, se află diferite observatoare, cum ar fi Paranal, care adăposteşte cel mai mare telescop optic de pe planetă, precum şi radiotelescopul Alma.

De anul viitor, în special după inaugurarea Telescopului Gigant Magellan (GMT), precum şi a Telescopului European Extrem de Mare (E-ELT), Chile va concentra 75% din observaţiile astronomice la nivel mondial.

O altă eclipsă totală de soare va putea fi observată în sudul ţării şi la 14 decembrie 2020.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult