Descoperire fascinantă despre existența celebrului „Bigfoot”. Ce au dezvăluit specialiștii
Cunoscut sub numele de Gigantopithecus blacki, cercetătorii au descoperit că gigantul primat a trăit în sud-estul Chinei cu aproximativ 1,9 milioane de ani în urmă.
Potrivit acestora, animalul este strămoșul urangutanului modern, așa cum a reieșit în urma unei analize a proteinelor din smalțul dinților creaturii, relatează FoxNews.
Cercetarea arată, de asemenea, că G. blacki cântărea aproximativ 595 de kilograme.
„Cu acest studiu arătăm că putem folosi analiza proteinelor pentru a prelua informațiile genetice antice de la primatele care au trăit în zone subtropicale, chiar și atunci când fosila are două milioane de ani”, a transmis autorul principal al studiului, Frido Welker.
„Este foarte interesant, deoarece resturile antice ale presupusilor strămoși ai speciei noastre, Homo sapiens, se găsesc, de asemenea, în principal în zonele subtropicale. Acest lucru înseamnă că putem recupera potențial informații similare despre linia evolutivă care duce la oameni", a mai precizat acesta.
Fosilele lui G. blacki au fost greu de găsit, fiind descoperite doar fălcile și dinții.
Nu este clar exact cum arăta G. blacki, deși cercetătorii l-au recreat ca pe un urangutan uriaș. Studiul a fost publicat în revista științifică Nature.