Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Coronavirusul ar fi suferit peste 30 de mutații. Avertisment pentru dezvoltatorii vaccinului

Oamenii de știință din China au descoperit mai mult de 30 de mutații ale noului coronavirus, explicând că acesta ar putea fi motivul pentru care COVID-19 se manifestă mai agresiv în unele zone ale lumii.

Cercetătorii de la Universitatea Zhejiang au declarat că au „dovezi directe” că virusul „a dobândit mutații capabile să-și schimbe substanțial patogenitatea”, potrivit SkyNews.

Studiul a fost realizat de o echipă condusă de profesorul Li Lanjuan, unul dintre oamenii de știință de top din China.

Probele au fost prelevate de la 11 pacienți internați în mai multe spitale din Hangzhou, la 750 km de Wuhan, între 22 ianuarie și 4 februarie, în faza timpurie a focarului.

Cercetătorii au identificat 33 de mutații ale coronavirusului - cunoscut sub numele de SARS-CoV-2 - dintre care 19 au fost noi.

Citește și
Bani, euro
Guvernul Orban are la dispoziție 1,5 miliarde de euro de la UE să treacă peste criză

Cele mai agresive mutații la pacienții din studiu au fost găsite și la majoritatea pacienților din toată Europa.

Cercetătorii au declarat că rezultatele indică faptul că „adevărata diversitate a tulpinilor virale este încă în mare măsură subapreciată”.

Avertisment pentru dezvoltatorii de vaccinuri

 

Ei au avertizat, de asemenea, că dezvoltatorii de vaccinuri trebuie să ia în considerare impactul acestor mutații "pentru a evita posibile capcane".

În studiu, cercetătorii au evaluat încărcătura virală - însemnând cantitatea de virus - din diferitele mutații și au descoperit că cele mai agresive tulpini aveau de până la 270 de ori mai multă sarcină virală decât cele mai blânde.

Cercetătorii au spus că descoperirile lor au indicat, de asemenea, că o „încărcătură virală mai mare duce la un raport de deces celular mai mare”.

Zece din cei 11 pacienți implicați în studiu - care au inclus opt bărbați și trei femei cu vârste cuprinse între patru luni și 71 de ani - au avut „simptome moderate sau mai grave” de COVID-19.

Până în prezent, la nivel mondial au fost confirmate 2.657.982 de cazuri de infectare cu noul coronavirus și 185.353 de decese, potrivit Worldometer.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult