Ce s-a descoperit într-una dintre cele mai misterioase piramide din Egipt. VIDEO
Your browser doesn't support HTML5 video.
Ministerul Antichităţilor din Egipt a anunţat vineri redeschiderea pentru vizitatori a piramidei lui Senusret al II-lea de la Fayum. Construcţia, înălţată în jurul anului 1880 înainte de Hristos, a dezvăluit de-a lungul timpului numeroase secrete, dar şi comori, fiind explorată de peste un secol şi jumătate.
Cu prilejul lucrărilor de renovare din această vară, arhologii egipteni au descoperit măşti funerare, amulete şi statuete. În piramidă s-au găsit însă şi obiecte din aur, aparţinând faraonului şi familie sale, care nu au ajuns pe mâna hoţilor de morminte datorită măsurilor de precauţie luate de constructori.
Aceştia au făcut nu doar intrări secrete, ci şi un fals mormânt, menit să îi deruteze pe hoţi şi să asigure astfel odihna veşnică a lui Senusret al II-lea. Abilitatea arhitecţilor de acum 4 milenii face ca aceasta piramidă, altminteri mult mai puţin spectaculoasă decât cele de la Giza, să fie printre cele mai misterioase din Egipt, iar arheologii cred că vor mai face descoperiri în interiorul ei şi în viitor.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!