Capsula Space X s-a întors pe Pământ, după o misiune inspirată de filmul "Alien"
Your browser doesn't support HTML5 video.
Capsula Crew Dragon a reintrat în atmosferă, parașutele s-au deschis, pentru a atenua căderea, apoi a amerizat în Atlantic. Cu acest test, compania Space X a vrut să demonstreze viabilitatea folosirii unui vehicul comercial pentru a duce astronauți americani la bordul stației spațiale internaționale.
Deocamdată, în capsulă s-a aflat un manechin, botezat Ripley, ca eroina din Alien, iar specialiștii vor analiza datele colectate de acesta. Prima misiune reală, cu astronauți în carne și oase, este planificată pentru luna iulie şi va reprezenta reluarea lansărilor de astronauţi pe orbită de pe pământ American după retragerea flotilei de navete spaţiale americane în 2011.
"Aceasta este o nouă eră în zborurile spaţiale cu echipaj uman", a comentat miercuri administratorul NASA Jim Bridenstine, cu ocazia unui webcast alături de vicepreşedintele american Mike Pence.
În prezent NASA este dependentă de Agenţia spaţială rusă, Roskosmos şi de rachetele şi capsulele sale Soyuz pentru transportul astronauţilor pe orbită. Din această cauză, încă din 2014, NASA a semnat contracte cu parteneri din mediul privat - companiile SpaceX şi Boeing - în valoare de 2,6 miliarde şi respectiv 4,2 miliarde de dolari, pentru a asigura transportul astronauţilor spre şi dinspre ISS. La fel ca SpaceX, compania Boeing lucrează la o capsulă pentru transportul astronauţilor pe orbită - CST-100 Starliner.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Pro TV
Etichete: space x , statia spatiala internationala , ISS , alien , crew dragon
Dată publicare: 09-03-2019 10:12