Abilitatea uimitoare a unui păianjen, descoperită de cercetători. Doar omul mai poate face asta
Acest păianjen, Hyptiotes cavatus, a fost filmat cu o cameră de înaltă rezoluţie cu ajutorul căreia oamenii de ştiinţă au putut confirma că utilizează un mecanism extern pentru creşterea forţei musculare, similar unui arc sau unei catapulte. Este pentru prima dată când o astfel de tehnică a fost descrisă ştiinţific în cazul unei alte specii în afara omului, au notat autorii studiului.
"Oamenii au descris (tehnica) în cadrul observaţiilor, însă nimeni nu a cuantificat-o", a explicat Sarah Han, doctorand la Universitatea Akron din Ohio, coautoare a articolului publicat în PNAS, relatează AFP, conform Agerpres.
''Păianjenul îşi foloseşte muşchii pentru a înfăşura un fir din pânza sa, asemănător utilizării braţului pentru a trage coarda unui arc. Apoi el îţi menţine această poziţie până când o pradă intră în contact cu pânza", a declarat cercetătoarea pentru AFP.
Acest păianjen este capabil să menţină tensiunea chiar şi câteva ore.
Când eliberează tensiunea, pânza este supusă unei "acceleraţii foarte puternice", a declarat Sarah Han. "Pânza se înfăşoară în jurul prăzii, ceea ce marchează debutul procesului de capturare, de la distanţă", a completat ea.
Viteza atinge aproximativ 400 de lungimi din corpul păianjenului pe secundă, o acceleraţie extraordinară echivalentă cu 772,85 metri pe secundă la pătrat (unitate de măsură pentru accelerare).
Cercetătorii au confirmat că accelerarea este determinată de eliberarea plasei şi nu de muşchii membrelor păianjenului, incapabili să genereze energie atât de mare.
Avantajul este evident: păianjenul nu este nevoit să dezvolte o anatomie specială pentru a se proiecta spre pradă; prin iniţierea atacului de la o distanţă sigură el reduce riscul rănirii - motiv pentru care oamenii au inventat catapultele.
Un mister rămâne însă de rezolvat: cum reuşeşte păianjenul să menţină pânza rulată şi tensionată timp de mai multe ore fără a obosi? Cercetătorii nu au reuşit să observe acest mecanism. Poate că în spatele acestuia există ceva care i-ar putea inspira pe oameni, a sugerat Sarah Han.