Verdictul în cazul de dopaj al Simonei Halep a fost amânat din nou. Mesajul transmis de sportivă
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
''Azi am aflat că decizia în cazul meu, care era aşteptată săptămâna aceasta, va fi amânată. Acest lucru e foarte dezamăgitor, după ce am spus tot timpul că tot ce doresc este să fiu judecată. Este greu de explicat dificultatea emoţională pe care au adus-o şi continuă să o aducă toate aceste amânări'', a scris Halep în reţeaua de socializare.
Halep a fost audiată în zilele de 28 şi 29 iunie de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), după ce cazul său fusese amânat de mai multe ori, scrie Agerpres.
În mai, ITIA confirmase că Simona Halep ''a fost acuzată de o altă încălcare separată a Programului antidoping din tenis, în legătură cu nereguli în paşaportul său biologic de sportiv (ABP)".
Halep, campioană la Roland Garros în 2018 şi la Wimbledon în 2019, este suspendată provizoriu din 7 octombrie anul trecut, după ce a fost testată pozitiv la roxadustat în timpul US Open, la finalul lunii august 2022. Această moleculă interzisă stimulează producţia de globule roşii şi este interzisă de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA).