Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Unde ar vrea să se transfere Cristiano Ronaldo după despărțirea de Manchester United. „Asta va fi prioritatea lui”

Cristiano Ronaldo va căuta să semneze cu un club de top din Europa, cel puțin până la finalul sezonului, după ce Manchester United a anunțat oficial despărțirea de fotbalistul portughez, a declarat fostul său coleg Gary Neville.

Fostul fundaș al lui Manchester United este de părere că Ronaldo mai poate juca la nivel înalt câteva luni, iar apoi s-ar putea duce să își încheie cariera în SUA sau Orientul Mijlociu. "Cred că Ronaldo va căuta un club de top pentru un contract pe patru-cinci luni, unde să poată intra în echipă și să aibă un rol important în elita fotbalului european. Asta cred că va fi prioritatea lui - să joace în Champions League, să rămână în top și să demonstreze că ceea ce s-a întâmplat la Manchester United a fost o greșeală. Cred că mai are patru-cinci luni care pot fi grozave, în care poate înscrie 15-20 de goluri. Toată lumea de la Manchester United va spune: 'de ce nu l-am păstrat?'. Probabil asta este prioritatea lui acum. Cred că va merge undeva până la finalul sezonului, apoi se va gândi la următorii doi ani și la cum ar trebui să arate ultima provocare din carieră. În SUA, în Orientul Mijlociu? Sau poate undeva în Europa unde nu a mai jucat. Sper că se va descurca bine oriunde va merge. La Manchester nu a funcționat, dar clubul a luat decizia corectă de a se despărți de el și la fel de bine a procedat și Cristiano", a spus Gary Neville, citat de Daily Mail.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult