Un jucător de la FC Hermannstadt, testat pozitiv de poliţişti la substanţe psihoactive. Reacția clubului
ucătorul a cărui identitate nu a fost dezvăluită de reprezentanţii echipei sibiene, a făcut contestaţie şi aşteaptă rezultatul testării efectuate ulterior la un laborator de specialitate.
"AFC Hermannstadt vă transmite următoarele: fotbalistul FCH a fost oprit şi apoi testat de poliţiştii rutieri joi, 4 aprilie, în jurul orei 15:00, în timp ce se afla în trafic cu maşina personală; potrivit spuselor acestuia, rezultatul testării cu etilotestul a fost 0, însă la testarea pentru alte substanţe rezultatul a fost unul pozitiv; se pare că substanţa respectivă (Benzodiazepină) este una care se regăseşte în medicamente; potrivit fotbalistului nostru, acesta nu ar fi consumat nici un medicament sau o substanţă interzisă; fotbalistul nostru a contestat rezultatul testării respective şi aşteaptă acum cu încredere rezultatul unei alte testări efectuate la un laborator de specialitate", se arată în comunicatul echipei sibiene, potrivit Agerpres.
Inspectoratul de Poliţie Sibiu a transmis că este vorba despre un tânăr de 20 de ani, din judeţul Cluj.
"La data de 04 aprilie a.c., în jurul orei 14.50, pe Autostrada A1, poliţiştii Biroului Poliţie Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea - Deva au oprit pentru control un autoturism condus la km. 280, în zona Aciliu, pe sensul Deva - Sibiu, de către un tânăr în vârstă de 20 de ani, din judeţul Cluj. În urma testării şoferului cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive", a fost mesajul transmis de IPJ Sibiu, citat de presa locală.
Conform presei locale, şoferul oprit în trafic de poliţişti ar fi Alexandru Uţiu, unul dintre portarii echipei FC Hermannstadt, dar informaţia nu a fost confirmată de club.
Sursa: Agerpres
Etichete: Sibiu , fotbal , fotbalist , jucator , substanțe psihoactive
Dată publicare: 05-04-2024 15:49