Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tyson Fury se retrage din box după meciul cu Dillian Whyte. Marea luptă, în exclusivitate pentru România pe VOYO

Pentru Tyson Fury, cariera în box a ajuns la apus. Campionul mondial de la categoria grea, versiunea WBC, se va retrage după meciul cu Dillian Whyte, programat sâmbătă, 23 aprilie, pe stadionul Wembley din Londra.

În România, marele meci va fi transmis, în exclusivitate, pe VOYO, de la ora 20:15.

În Marea Britanie, cei care vor să urmărească lupta dintre cei doi grei trebuie să plătească 25 de lire sterline. În schimb, americanii trebuie să achite 70 de dolari.

În schimb, în România, pentru doar 4 euro pe lună, meciul poate fi urmărit pe VOYO

Tyson Fury, 33 de ani, vine pe Wembley cu un palmares de invidiat: 31 de victorii (22 prin KO), o remiză și nicio înfrângere.

La rândul său, Dillian Whyte, 34 de ani, a înregistrat până acum 28 de victorii (19 prin KO) și 2 înfrângeri.

Citește și
Tyson Fury
Tyson Fury sustine ca nu s-a dopat la meciul cu Klitschko. Ce cadou le-a facut fanilor englezi

"Mă întorc acasă, iubito. Pregătește-te pentru cea mai mare luptă britanică de la Lennox Lewis - Frank Bruno. Istorie în devenire", a spus Fury.

Whyte i-a dat replica rivalului său pe Twitter: "Sunt gata. Aștept cu nerăbdare să vă văd pe toți pe 23 aprilie, pe Wembley. LetsGooo!!!!".

Doi români vor boxa înaintea marelui meci

În gala de retragere a lui Tyson Fury vor boxa și doi pugiliști români. Este vorba despre Ștefan Nicolae, 30 de ani, și despre Constantin Rădoi, 23 de ani.

Ambii vor boxa la categoria semigrea, împotriva unor britanici.

Primul îl va întâlni pe Kurt Walker, 27 de ani, iar cel de-al doilea pe Royston Barney-Smith, 18 ani.

Ce vrea să facă Tyson Fury după retragere

După ce va agăța mănușile în cui, Tyson Fury are un singur gând: să se relaxeze.

"Ceea ce vreau să fac după box este să lenevesc pe o plajă, să beau pina colada, să conduc Ferrari şi să trăiesc pe o barcă, punct. Iată ce voi face", a anunțat marele campion britanic.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult