Totul pentru calificare: România primește Cehia în play-off-ul pentru CM 2025 (LIVE pe Pro Arena și VOYO, miercuri, 17:30)
România are o mare provocare pentru calificarea la o ediție a CM. După 1989, tricolorii au fost doar de cinci ori la Campionatul Mondial: 1990, 1993, 1995, 2009 și 2011.
Ambele partide ale României sunt transmise de Pro Arena și VOYO. Naționala e condusă după plecarea lui Xavi Pascual de fostul mare jucător al primei reprezentative George Buricea, antrenor și la CSM Constanța.
Selecţionerul echipei naţionale a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Baia Mare, că barajul cu Cehia de calificare la Campionatul Mondial din 2025 se va decide la 1-2 goluri şi că micile detalii vor face diferenţa.
"Suntem conştienţi toţi că este un meci important pentru istoria noastră viitoare, dacă pot să spun aşa. Pentru că noi cu cât vom reuşi să legăm mai repede calificările, cu atât e mai bine.
Din punct de vedere medical, sigur că suntem pe final de sezon şi există mici probleme, dar nimic foarte serios. Nici nu mai are sens să ne plângem de aşa ceva. Trebuie să uităm şi să dăm absolut tot ce avem mai bun în noi dacă vrem să reuşim ceva frumos şi măreţ.
Din punctul meu de vedere, micile detalii vor face diferenţa cu Cehia. Aşa că va conta absolut fiecare gol. Pentru că se poate întâmpla orice într-o dublă de nivelul ăsta", a afirmat tehnicianul înaintea manşei tur cu Cehia, programată, miercuri, la Baia Mare.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: romania , cehia , campionatul mondial
Dată publicare: 07-05-2024 18:39