Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Surse: Ciprian Marica a fost amendat și a rămas fără permis. Ce greșeală a comis în trafic

Ciprian Marica, actualul acționar la clubul Farul Constanța, a fost amendat și a rămas fără permis pentru o perioadă de 30 de zile, au transmis surse judiciare pentru ȘtirileProTV.  

El nu a respectat indicațiile semaforului și a trecut pe roșu în nordul Bucureștiului. În plus, el nu avea documentele necesare prevăzute în legea actuală.

„La data de 08 octombrie a.c., în jurul orei 10.50, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza sectorului 1, au oprit un conducător auto în vârstă de 38 de ani, care nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric și nu avea asupra sa documentele prevăzute de legislația în vigoare. În acest context, persoana în cauză a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 1450 lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile”, a transmis Poliția Capitalei.

Nu este singurul om din fotbal care a rămas fără permis. Fostul fotbalist Marius Lăcătuş a rămas pieton, vineri, pentru că nu a acordat prioritate trecătorilor, în zona Gării de Nord din Capitală, potrivit surselor Știrilor ProTV.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult