Simona Halep, revenire spectaculoasă la Miami. S-a calificat deși a fost condusă 3-6, 1-3 de Garcia
Halep (29 ani), a treia favorită, a obţinut o victorie muncită, după aproape două ore de joc (1 h 48 min).
Începutul meciului a fost echilibrat, fiecare jucătoare fructificându-şi serviciul, după care Garcia a preluat controlul şi s-a desprins la 5-2, după o serie de trei ghemuri, profitând de procentajul excelent la serviciu şi de lipsa de ritm a româncei. Garcia a câştigat setul cu 6-3 şi şi-a păstrat un nivel ridicat şi în actul secund, în care a condus cu 2-0.
La 2-1 pentru Garcia, Halep a acuzat a primit îngrijiri medicale la umărul drept din cauza unor dureri în momentul în care servea. Românca a strâns din dinţi şi a continuat să joace, în timp ce Garcia a părut scoasă din ritm şi a greşit tot mai mult. După ce Garcia a avut 3-1, Halep a reuşit să întoarcă scorul, la 4-3, ambele jucătoare şi-au făcut serviciul, apoi Simona a încheiat cu break, egalând situaţia la seturi.
În decisiv (6-0), Halep a jucat exact, a avut o evoluţie de metronom, în timp ce Garcia a greşit mult, nereuşind să îşi facă serviciul nici măcar o dată.
Halep a încheiat cu un as şi 3 duble greşeli, iar Garcia (27 ani, 51 WTA) a avut 5 aşi şi 3 duble greşeli. Halep a avut procentaje mai bune la ambele servicii, a totalizat mai multe mingi direct câştigătoare, 26-20, şi a avut mai puţine erori neforţate, 16-26.
"Am jucat de multe ori împotriva ei şi totdeauna mă aştept la un meci greu, pentru că serveşte super-bine şi este foarte greu să returnezi. Serviciul meu nu a fost foarte puternic astăzi, aşa că am fost sub presiune tot meciul. Dar în setul al doilea, m-am relaxat un pic, am schimbat tactica, am făcut-o să se mişte mai mult către lovitura de dreapta şi ea a început să greşescă mai mult, iar astfel am căpătat încrederea că pot reveni. Eu nu am jucat de la Melbourne şi pare că nu pot să-mi găsesc ritmul foarte uşor. De asemenea, m-a deranjat umărul, aşa că o să încerc să dau tot ce am mai bun la fiecare meci. Sunt aici să mă bucur cât mai mult şi să încerc să câştig fiecare meci pe care-l joc. Acesta este obiectivul meu", a declarat Halep, la interviul de pe teren, porivit News.ro.
Garcia a învins-o în primul tur pe Mihaela Buzărnescu în două seturi, cu 6-1, 6-2.
Simona Halep are acum 7-1 în meciurile directe cu Garcia, aceasta fiind a cincea victorie consecutivă.
Jucătoarea antrenată de Darren Cahill şi-a asigurat un cec de 26.000 de dolari şi 65 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe câştigătoarea dintre letona Anastasija Sevastova şi Cori Gauff (SUA), cap de serie numărul 31.
Simona Halep va juca şi la dublu, alături de germanca Angelique Kerber, adversarele din prima rundă fiind Elise Mertens (Belgia) şi Arina Sabalenka (Belarus), principalele favorite.