Simona Halep - Qiang Wang 7-5, 6-1. Românca s-a calificat în sferturile de la Indian Wells
Galerie foto
În sferturile de finală, Simona Halep o va întâlni pe Petra Martic. 27 de ani, locul 51 WTA.
Halep (26 ani), campioană la BNP Paribas Open în 2015, s-a impus într-o oră şi 15 minute în faţa unei adversare de aceeaşi vârstă, aflată pe locul 55 în lume.
Simona Halep a avut un prim set mai dificil, dar a înclinat balanţa pe finalul său, pentru ca apoi să domine actul secund. Românca a greşit destul de mult în primul set, în care a fost condusă cu 1-0 şi 2-1, dar a reuşit un prim break în ghemul cinci, preluând conducerea (3-2). Au urmat alte trei break-uri, după care Wang şi-a făcut serviciul şi a trecut în avantaj, 5-4. Halep a făcut apel la sfaturile antrenorului Darren Cahill, iar rezultatul s-a văzut imediat, Simona câştigând trei ghemuri la rând şi setul (7-5). În manşa secundă, Halep a câştigat primele trei ghemuri, apoi şi-a pierdut serviciul, însă nu a mai putut fi oprită, învingând cu 6-1.
Halep a avut procentaje net superioare la punctele realizate cu ambele servicii (64%-47% la primul, 50%-26% la al doilea), a avut mai multe mingi direct câştigătoare (16-12), dar mai puţine erori neforţate (27-29).
Jucătoarea născută la Constanţa şi-a asigurat un cec de 167.195 dolari şi 215 puncte WTA.
În sferturi, Halep o va înfrunta pe croata Petra Martic (27 ani, 51 WTA), victorioasă cu 6-3, 7-6 (4) în faţa jucătoarei cehe Marketa Vondrousova (18 ani, 54 WTA).
Scorul confruntărilor din circuitul profesionist este de 1-1, după ce croata a câştigat în 2011 în optimi la Copenhaga, cu 6-3, 5-7, 7-5, iar Halep s-a impus cu 6-4, 6-2 în 2015 în primul tur la Guangzhou. Martic a mai obţinut o victorie la junioare, în 2007, în optimi la Roland Garros, cu 2-6, 6-4, 6-0.
LIVE TEXT, DESFĂȘURAREA PARTIDEI:
Setul II
HALEP - WANG 6-1. Simona Halep a câștigat meciul cu un ultim game spectaculos. A salvat două mingi de game ale adversarei, după care s-a impus.
HALEP - WANG 5-1. Simona pare de neoprit. Mai are un game pănă la câștigarea partidei.
HALEP - WANG 4-1. Simona reușeste rebreak-ul și mărește diferența.
HALEP - WANG 3-1. Intervenția antrenorului lui Wang a fost benefică. Acesta i-a explicat că joacă în fața liderului mondial și că nu există soluții ușoare, trebuie să doar să lupte.
HALEP - WANG 3-0. Simona pare că se grăbește să încheie repede meciul. A fructificat toate cele 5 mingi de break avute. Wang este tot mai pierdută.
HALEP - WANG 2-0. Simona și-a găsit ritmul. A controlat toate schimburile din acest game, ajungând la 5 game-uri consecutive.
HALEP - WANG 1-0. Simona face break și pare că și-a recâștigat încrederea în ea. Chinezoica nu a reușit nimic în acest game.
Setul I
HALEP - WANG 7-5. Simona a avut nevoie de 4 mingi de set pentru a finaliza primul act. După 45 de minute, Halep închide setul la 5.
HALEP - WANG 6-5. Simona pierde un singur punct după intervenția antrenorului și va servi pentru set.
HALEP - WANG 5-5. Simona egalează, după un schimb de cuvinte cu antrenorul.
HALEP - WANG 4-5. Simona greșește tot mai mult. Chinezoaica preia conducerea.
HALEP - WANG 4-4. Al patrulea break consecutiv al meciului. Wang egalează.
HALEP - WANG 4-3. Game alb câștigat de Simona pe serviciul adversarei.
HALEP - WANG 3-3. Scurtul dialog purtat cu antrenorul ei, Peter McNamara, a ajutat-o pe jucătoarea din China. Simona dă primele semne de nervozitate, greșește, iar Wang a reușit primul break.
HALEP - WANG 3-2. Simona HAlep a reușit un game spectaculos. A ajuns rapid în avantaj cu două lovituri în lung de linie, după care a preluat conducerea categoric.
HALEP - WANG 2-2. Simona Halep a câștigat primul game alb al partidei.
HALEP - WANG 1-2. Chinezoaica câștigă cel de-al doilea serviciu, după ce a profitat de erorile Simonei.
HALEP - WANG 1-1. Simona își face serviciul, însă chinezoica se dovedește a fi destul de agresivă.
HALEP - WANG 0-1. Simona a pierdut destul de repede primul game.
HALEP - WANG. Cele două jucătoare au intrat pe teren. Simona Halep a câștigat tragerea la sorți și a lăsat-o pe adversară să servească prima.
Simona Halep și Qiang Wang au început încălzirea.