Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Simona Halep, lăudată de o fostă jucătoare internațională: „Cred că va câştiga un grand slam”

Fosta jucătoare Mary Pierce, câștigătoare a Franche Open în 2000, a lăudat-o pe Simona Halep, exprimându-și încrederea că românca poate câștiga un grand slam.

„Cred în Simona. Cred că va câştiga un grand slam. Nu ştiu pe care şi când, dar categoric zgura este o suprafaţă bună pentru ea. Încă nu a gestionat foarte bine situaţiile în care a existat presiune. În momentele în care ar fi putut câştiga primul ei grand slam, presiunea şi-a spus cuvântul. Cred că a trecut prin destule astfel de momente şi nu aş putea să o subestimez, pentru că la grand slam-uri sportivele de top au alt randament”, a spus Pierce, conform Reuters, citat de News.ro.

Simona Halep, liderul WTA, va juca împotriva americancei Alison Riske, numărul 105 mondial, în primul tur al French Open. Simona Halep şi Riske au mai fost adversare de două ori, în 2015 la Roma şi în 2017 la Beijing, în ambele meciuri impunându-se românca.

În 2017, Simona Halep a ajuns până în finală la French Open, meci pe care l-a pierdut în faţa letonei Jelena Ostapenko, scor 6-4, 4-6, 3-6.

 CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Citește și
simona halep
Simona Halep o întâlneşte pe Alison Riske în primul tur la Roland Garros

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult