Simona Halep, declarații emoționante după victoria de la Roland Garros. Sfaturile de la Cahill
Galerie foto
"Trofeul este greu, este frumos. L-am îmbăţişat de numeroase ori pentru a fi sigură că rămâne în inima mea pentru totdeauna. Când îl vedeam în fotografii, visam să-l am şi să-l pot atinge într-o zi. E un moment special, acum e al meu", a declarat Halep, potrivit lequipe.fr, scrie news.ro.
Ea spune că s-a gândit la toţi antrenorii pe care i-a avut de-a lungul carierei, la familia şi prietenii ei, fără de care nu ar fi putut trece peste eşecuri
"Este un moment incredibil. Am visat la el de când am început să joc tenis, de când am decis să fac carieră, când aveam 14 ani. De atunci visez. Câştigasem deja Roland Garros-ul la juniori şi mi-am promis că o voi face din nou la seniori. Este grand slam-ul preferat, dacă era să câştig unul, acesta era. Este ireal. Mă gândesc la toţi antrenorii, la toţi cei cu care am muncit de 20 de ani, la familie, la prieteni. Fără ei nu aş fi putut reveni după ce am pierdut trei finale. Acum, vreau să uit totul şi să profit de moment", a spus liderul WTA.
Întrebată cum îşi explică prezenţa unui număr mare de fani români la Paris, ea a răspuns: "Vă asigur că nu eu le-am cumpărat biletele (n. - râzând). Este genial că au avut atâta energie, a fost impresionant că au fost atâţia. Dar fanii francezi m-au susţinut şi ei frumos. Le mulţumesc, a fost o atmosferă extraordinară."
Întrebată ce o bucură mai mult, trofeul de grand slam sau locul I mondial, Halep a răspuns: "Acum pot să spun că ambele. Am spus mereu că a fi numărul 1 fără un titlu de grand slam nu este cu adevărat un număr 1 sută la sută. Să devin numărul 1 anul trecut mi-a dat multă încredere, a fost o uşurare. Am avut impresia că am atins ceva enorm. Dar apoi, singurul lucru care conta era un grand slam. Faptul că l-am obţinut rămânând pe locul I mă face şi mai fericită."
Halep a povestit că antrenorul Darren Cahill a sfătuit-o să intre pe teren decisă să câştige trofeul, nu să aştepte să i-l ofere adversara.
"În ultimii ani şi înainte de finala mea de la Melbourne, mi-a spus că a fost extraordinar că am ajuns acolo şi că trebuie să profit. Dar aici, el mi-a spus: o să-l câştigi. O să intri pe teren gândindu-te că trebuie să câştigi, să nu aştepţi ca advesara să îţi ofere trofeul. M-a pus un pic sub presiune. Dar poate de asta am câştigat", a adăugat ea.
Simona Halep, locul I WTA, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA. În urma acestui succes, primul din carieră la un grand slam, Halep a devenit prima jucătoare română care câştigă un "major", după Viriginia Ruzici, care s-a impus, în 1978, tot la French Open.