Simona Halep declară că e interesată de titluri de Mare Şlem şi de o medalie olimpică, nu de clasament
„Pentru mine, obiectivul este un Grand Slam, dacă e posibil să mai câştig unul. Şi de asemenea, Jocurile Olimpice de anul acesta, pentru că îmi doresc să am o medalie în carieră. Aşa că mă concentrez mai degrabă pe turnee, decât pe clasament”, a spus Halep, fost lider mondial, înaintea debutului său la ediţia din acest an a turneului Miami Open.
Halep (29 ani) va participa în premieră la un turneu în Statele Unite de la debutul pandemiei de coronavirus, după ce în august anul trecut a renunţat la US Open din cauza preocupărilor legate de COVID-19.
Dubla campioană de Mare Şlem a câştigat în 2020 trei titluri consecutive, la Dubai în februarie, iar apoi la Praga (august) şi Roma (septembrie), după reluarea circuitului profesionist.
Simona Halep s-a arătat bucuroasă că va juca la Miami, un turneu pe care nu l-a câştigat niciodată, deşi se confruntă cu mici probleme la umăr.
„Suntem într-o 'bulă', şi e obositor să stai săptămâni într-o 'bulă'. Însă trebuie să respectăm regulile”, a mărturisit Halep, care s-a infectat în octombrie cu noul coronavirus, având simptome uşoare, iar luna aceasta s-a vaccinat împotriva COVID-19.
„Mă simt mai relaxată, e mai confortabil să călătoresc acum, însă mă protejez în continuare. Acesta este motivul pentru care am venit în State”, a subliniat Halep.
Halep e a treia favorită a turneului Miami Open şi va juca direct în turul secund, cu învingătoarea dintre Mihaela Buzărnescu şi Caroline Garcia (Franţa).
Simona Halep va juca şi la dublu, alături de germanca Angelique Kerber, adversarele din prima rundă fiind Elise Mertens (Belgia) şi Arina Sabalenka (Belarus), principalele favorite.