Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Simona Halep a renunțat la colaborarea cu unul dintre antrenorii săi. "Nu pot găsi un motiv evident"

Antrenorul Artemon Apostu-Efremov a declarat că nu mai colaborează cu jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA. Fostul lider mondial va lucra în continuare cu australianul Darren Cahill.

"Nu pot găsi un motiv evident, ci mai degrabă este o colaborare care a ajuns la sfârşit după multe provocări legate atât de programul competiţional, cât şi de restricţii legate de pandemie. O colaborare cu un jucător de asemenea calibru este o experienţă fenomenală şi sper să fi reuşit să o învăţ atat de multe pe cât am învăţat eu fiind în această echipă. Darren este un mare antrenor şi să îl am alături a fost o inspiraţie majoră", a decarat antrenorul, citat de News.ro.

Simona Halep a fost eliminată în optimile turneului de la Madrid de Elise Mertens (16 WTA), scor 6-4, 5-7, 5-7. Halep urmează să participe la turneul WTA de la Roma, care va avea loc în perioada 10 - 16 mai.

În decembrie 2019, Artemon Apostu-Efremov a fost cooptat în echipa Simonei Halep, în locul lui Daniel Dobre. Apostu-Efremov a lucrat anterior cu Irina Begu.

Halep a mai renunţat la un vechi colaborator, preparatorul fizic Teo Cercel, la începutul anului trecut.

Citește și
Ce va păți Simona Halep dacă se mai retrage de la vreun turneu anul acesta
Simona Halep joacă duminică în turul doi la Madrid. La ce oră este meciul

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult