Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sevilla a câștigat Europa League pentru a șaptea oară. A învins Roma lui Mourinho la penalty-uri. GALERIE FOTO

Sevilla a câştigat pentru a şaptea oară trofeul Europa League după o finală incredibilă cu Roma! Mourinho a pierdut la penalty-uri prima finală europeană din carieră. Portughezul i-a aruncat medalia unui puşti din tribune.

AS Roma rămâne cu performanţa de a fi jucat o finală europeană pentru al doilea an consecutiv, după ce anul trecut a câştigat prima ediţie a Europa Conference League.

Finala de la Budapesta a fost transmisă LIVE pe PRO Arena & VOYO.

Giallorossi au reuşit să marcheze primii în finala de la Budapesta, prin Paulo Dybala (35), dar Sevilla a fost echipa care a dominat jocul, reuşind egalarea prin autogolul lui Gianluca Mancini (55).

La loviturile de departajare, Mancini şi Ibanez au ratat, portarul marocan Bounou apărând şuturile lor, iar Lucas Ocampos, Erik Lamela, Ivan Rakitic şi Gonzalo Montiel au transformat pentru iberici, iar Bryan Cristante a marcat golul italienilor. Campionul mondial Montiel a înscris după ce iniţial Rui Patricio apărase şutul său, însă penalty-ul a fost repetate, deoarece portarul lusitan nu păstrase un picior pe linia porţii.

AS Roma a avut prima mare ocazie a meciului, dar Spinazzola a reluat slab din centrul careului, iar Bounou a respins salvator (12).

Echipa antrenată de Jose Mourinho a reuşit să deschidă scorul în min. 35, când Mancini a pasat excelent după o recuperare la mijlocul terenului, iar argentinianul Paulo Dybala l-a învins pe Bounou.

Andaluzii au controlat jocul autoritar şi au avut două şanse bune de gol în finalul primei reprize, dar Fernando (43) a reluat cu capul peste poartă din poziţie bună, iar Rakitic (45+6) a nimerit bara cu un şut din afara careului.

Sevilla a egalat cu şansă, în partea secundă, la centrarea lui Jesus Navas (55), când Mancini, incomodat de En-Nesyri, a trimis mingea în propria poartă.

AS Roma a fost aproape să treacă din nou în avantaj, dar Tammy Abraham (67) nu a reuşit să trimită mingea pe lângă portarul marocan la o lovitură liberă executată de Pellegrini. Belotti (83) a ratat şi el o mare ocazie, tot după o fază fixă executată de Pellegrini, Bounou fiind din nou providenţial.

Sevilla a creat emoţii la poarta lui Rui Patricio (90+6), care nu a putut reţine şutul lui Suso de la distanţă.

AS Roma a mai avut o şansă de a evita loviturile de departajare, dar Smalling a trimis o boltă cu capul, iar mingea a lovit bara transversală, la ultima fază a prelungirilor (120+11).

Cu acest succes, Sevilla, echipă care până recent a avut emoţii în privinţa retrogradării din Primera Division, şi-a asigurat prezenţa în grupele Ligii Campionilor, în timp ce AS Roma ar putea rata participarea în sezonul viitor al cupelor europene.

Marile meciuri continua la Pro Arena în această săptămână. Vineri, la 20:30. va fi în meci ca un festival, România - Galatasaray, cu Hagi şi Popescu pe teren. Sâmbătă la 17:00 e finala Cupei Angliei, Manchester City împotriva marii rivale din oraş, United.

Sevilla - AS Roma. Cum s-au aliniat cele două echipe, în finala Europa League:

Sevilla: 13. Yassine Bounou - 16. Jesus Navas (căpitan; 2. Gonzalo Montiel, 94), 44. Loic Bade, 6. Nemanja Gudelj (23. Marcao, 120+8), 3. Alex Telles (4. Karim Rekik, 94) - 20. Fernando (8. Joan Jordan, 120+9), 10. Ivan Rakitic - 55. Lucas Ocampos, 21. Oliver Torres (7. Suso, 46), 25. Bryan Gil (17. Erik Lamela, 46) - 15. Youssef En-Nesyri.

Antrenor: Jose Luis Mendilibar Etxebarria.

AS Roma: 1. Rui Patricio - 23. Gianluca Mancini, 6. Chris Smalling, 3. Roger Ibanez - 19. Zeki Celik (59. Nicola Zalewski, 91), 4. Bryan Cristante, 8. Nemanja Matic (52. Edoardo Bove, 120), 37. Leonardo Spinazzola (14. Diego Llorente, 106) - 7. Lorenzo Pellegrini (căpitan; 92. Stephan El Shaarawy106) - 21. Paulo Dybala (25. Georginio Wijnaldum, 68), 9. Tammy Abraham (11. Andrea Belotti, 75).

Antrenor: Jose Mourinho.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult