Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Serena Williams, în tutu la US Open. Francezii au interzis pe teren costumul Catwoman

Serena Williams a jucat primul meci la US Open într-un tutu, la câteva zile după ce costumul ei de catwoman purtat la Roland Garros a fost criticat de francezi.

Sportiva a purtat un combinezon negru semnat de designerul Louis Vuiton Virgil Abloh și Nike la meciul contra Magdei Linette. Mai mult, Serena a avut și dresuri de plasă.

Preşedintele Federaţiei Franceze de Tenis, Bernard Giudicelli, a criticat ţinuta purtată de Serena Williams la ediţia din acest an a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros. De asemenea, ea nu mai are voie să poarte acest timp de îmbrăcăminte la turneul din Franța.

"Eu cred că am mers prea departe. Această ţinută nu va mai fi acceptată. Trebuie respectat jocul şi locul", a spus Bernard Giudicelli, preşedintele Federaţiei franceze de tenis într-un interviu acordat Tennis Magazine, scrie Agerpres.

Citește și
serena williams
Serena Williams ar fi refuzat să facă un test antidopping. Explicația ei

Cea mai mică dintre surorile Williams i-a surprins pe spectatori competiţiei de la Paris, unde a evoluat într-un combinezon integral de culoare neagră, inspirat din cel purtat de eroina filmului Catwoman. O ţinută special creată de sponsorul tehnic al americancei, pentru a se adapta corpului acesteia, afectat de o sarcină complicată.

"Am avut probleme cu cheagurile de sânge şi există şi o parte practică (a ţinutei respective - n.red.), mă ajută să am o circulaţie sanguină mai bună", a explicat Serena la momentul respectiv.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult