Sediul Federaţiei sud-africane de rugby a fost călcat de hoți. Ce s-a întâmplat cu trofeul Cupei Mondiale
Indivizii au furat mai multe bunuri, însă nu s-au atins de trofeul Cupei Mondiale, cucerit de Springboks pentru a doua oară consecutiv, la finalul lunii octombrie, în Franţa, informează Agerpres, care citează BBC.
Camerele de luat vederi i-au surprins pe cei doi, cu cagule pe faţă, când au intrat prin efracţie în clădirea de birouri aparţinând SARU, aflată în nordul capitalei legislative Cape Town, forţând o fereastră de la parter şi pătrunzând în sala unde erau expuse trofeele. Unul dintre ei, având mănuşi în mâini, ridică un pic în aer trofeul mondial apoi îl pune la loc, furând însă sticle de whisky, tricouri ale naţionalei Africii de Sud semnate de jucători şi laptopuri pe care le-a îngrămădit într-o geantă.
Un purtător de cuvânt al SARU a precizat că toate trofeele au rămas la locurile lor, deşi iniţial exista îngrijorarea că acestea au fost sustrase. Deocamdată, cei doi hoţi nu au fost identificaţi.
Aşa cum se ştie, în finala CM 2023 de luna trecută, Africa de Sud a învins Noua Zeelandă cu 12-11, la Paris, şi a devenit prima naţiune care a câştigat turneul de patru ori.
Springboks au sărbătorit acest succes printr-un turneu efectuat în mai multe oraşe sud-africane, unde a fost prezentată Cupa, iar preşedintele Cyril Ramaphosa a declarat, de asemenea, ziua de 15 decembrie drept sărbătoare publică pentru a marca succesul naţionalei de rugby.