Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Roger Federer, operat din nou la genunchi. Ce mesaj a transmis elvețianul

Elveţianul Roger Federer, deţinătorul recordului de victorii în Marele Şlem (20), a anunţat miercuri că va sta departe de terenurile de tenis până în 2021.

Elvețianul a suferit o nouă intervenţie chirurgicală la genunchiul drept, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Federer a acuzat probleme la genunchiul respectiv în timpul Openului Australiei 2020, la care a ajuns în semifinale, fiind eliminat de sârbul Novak Djokovic, care a cucerit ulterior trofeul, iar jucătorul din Ţara Cantoanelor nu a mai participat de atunci la nicio competiţie.

A doua operație într-un an  

El a explicat că s-a operat la genunchiul drept în luna februarie, însă a fost nevoie de o altă procedură chirurgicală, după ce a acuzat probleme în timpul procesului de recuperare în urma intervenţiei iniţiale.

Elveţianul, care va împlini 39 de ani în una august, a precizat într-un mesaj postat pe Twitter că are acum nevoie de timp "pentru a fi la 100% şi a putea juca cel mai bun nivel" al său.

Citește și
Halep
Simona Halep a anunțat când se retrage din tenis: "2-3 ani eu zic că mai pot să joc"

"Îmi vor lipsi foarte mult fanii şi turneele şi sunt nerăbdător deja să-i revăd pe toţi, la începutul sezonului 2021", a mai precizat Roger Federer, care îşi propusese iniţial să revină cu ocazia sezonului pe iarbă din acest an.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult