Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Reacția Simonei Halep, după calificarea în a doua rundă a turneului Australian Open 2018

Simona Halep, locul I mondial, a ieșit învingătoare din meciul cu australianca Destanee Aiava, locul 193

Simona Halep s-a calificat cu emoții în runda a doua a turnelui Australian Open, după ce a învins-o pe australianca Destanee Aiava cu 7-6, 6-1.

În timpul meciului românca a întâmpinat probleme, având nevoie de îngrijiri medicale. Românca a călcat greșit în timpul partidei și și-a scrântit glezna. În ciuda accidentării, Simona și-a învins adversara de 17 ani, în primul tur la Australian Open 2018.

După calificarea în cea de-a doua rundă a turneului, Simona Halep a reacționat, spunându-le fanilor săi că va urma un tratament și speră să se recupereze cât mai repede.

"Nu am început bine meciul, dar mi-am spus că nu trebuie să renunț și că trebuie să câștig meciul. M-am accidentat, m-am speriat puțin, dar apoi am început să servesc bine și am deschis mai bine terenul. Da, sunt îngrijorată, pentru că am mai avut probleme în trecut acolo (nr. la glezna). Trebuie să fac ceva, să încep un tratament și să mă recuperez cât mai repede”, a reacționa Simona Halep.

Citește și
www.sport.ro
Simona Halep confirmă tratativele cu mai multe companii pentru noul său sponsor tehnic

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult