Răzvan Burleanu, anunț despre noul selecționer al naționeliei României. Ce ezită să spună șeful FRF
"Ne-am dorit să continuăm cu Edi. Îi suntem recunoscători pentru că în mandatul lui am reuşit să producem cea mai importantă sportivă din ultimii 24 de ani. Generaţia de Suflet a reuşit să inspire naţiunea noastră, ceea ce este un aspect important. Ne-am dori, ca administraţie, ca drumurile noastre să se poată reîntâlni. Rămânem prieteni, pentru că relaţia noastră s-a bazat pe respect. Este un antrenor cu un potenţial uriaş. Nu au existat probleme de ordin financiar, de durata contractului sau a stafului tehnic. Toate aceste subiecte au fost agreate înainte de plecarea la Euro. El îşi doreşte să fie mai aproape de familie pentru o anumită perioadă de timp. Am sperat până în ultimul moment că Edi se va răzgîndi. El merită tot respectul nostru şi îl înăeleg perfect în această decizie. Este o presiune foarte mare să fii selecţioner şi cred că acesta este elementul pentru care a luat această decizie. Îi rog pe suporteri să nu se supere pe decizia lui Edi şi să îl susţină în continuare", a declarat Burleanu, într-o conferinţă de presă, potrivit News.ro.
Burleanu a afirmat că miercuri se va reuni Comisia Tehnică pentru a se discuta despre viitorul selecţioner.
"Vrem să numim cel mai bun selecţioner cât mai repede posibil, care să ducă actualul lot la maximul posibil şi implicit să ne calificăm la CM. În funcţie de priorităţile stabilite de Comisia Tehnică, vom începe discuţiile cu posibili selecţioneri. În momentul de faţă orice nume vehiculat este posibil. Am un nume în minte, dar nu pot să-l spun pentru a nu influenţa Comisia Tehnică", a adăugat Burleanu.
Edward Iordănescu, al cărui contract expiră la finalul lunii iulie, nu va continua pe banca echipei naţionale a României, a anunţat FRF luni. El fusese numit în funcţie în ianuarie 2022.
Sursa: News.ro
Etichete: romania , edi iordanescu , selectioner , Răzvan Burleanu
Dată publicare: 23-07-2024 17:53