Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Preşedintele FC Barcelona, după plecarea lui Messi: ”Nu pot lua o decizie ce ar putea distruge clubul”

Preşedintele FC Barcelona, Joan Laporta, a declarat că prelungirea contractului lui Lionel Messi ar fi pus clubul în mare pericol. Catalanii au anunțat joi seară că argentinianul nu își va mai prelungi contractul care a expirat vara aceasta.

"Pentru a respecta regulile fair-play-ului financiar, FC Barcelona ar fi trebuit să accepte o operaţiune care afectau drepturile TV ale clubului pe următorii 50 de ani. Nu puteam lua o decizie pe 50 de ani", a spus Laporta.

El a criticat acordul între LaLiga şi fondul de investiţii CVC, scrie News.ro

"Această instituţie are 120 de ani, este deasupra tuturor, chiar şi deasupra celui mai mare jucător din istorie, căruia nu o să-i putem mulţumi niciodată destul. Cifrele şi pierderile sunt mai grave decât am prevăzut. Masa noastră salarială nu ne-a lăsat loc. Nu pot lua o decizie ce ar putea distruge clubul, Barca este cel mai important lucru", a adăugat Laporta.

RMC scrie că au început negocierile între PSG şi Messi, însă acestea sunt dificile din punct de vedere financiar, chiar dacă argentinianul este acum un jucător liber.

Citește și
Vaslui
Bătaie într-o comună din Vaslui, după o partidă de fotbal. Un tânăr de 19 ani, desfigurat

De asemenea, The Athletic notează că jucătorul l-ar fi sunat pe antrenorul Mauricio Pochettino.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult