Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Penalizat cu zece secunde, Lewis Hamilton câştigă spectaculos MP al Marii Britanii

Britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) a câştigat Marele Premiu al Marii Britanii, a 10-a etapă a sezonului de Formula 1, duminică pe circuitul de la Silverstone (5,891 km), transmite AFP, conform Agerpres. 

Hamilton, campionul mondial, a revenit spectaculos după ce a fost penalizat 10 secunde în urma coliziunii din primul tur cu olandezul Max Verstappen (Red Bull), liderul clasamentului piloţilor, plecat din pole position, care a fost nevoit să abandoneze.

Hamilton, care a câştigat pentru a opta oară MP al Marii Britanii, l-a depăşit pe monegascul Charles Leclerc (Ferrari) când mai erau doar două tururi şi s-a apropiat la 10 puncte de Verstappen în clasamentul piloţilor.

În faţa a 140.000 de spectatori, britanicul, de şapte ori campion mondial, a obţinut a 99-a victorie a carierei.

Locul 3 i-a revenit finlandezului Valtteri Bottas (Mercedes).

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult