Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O echipă din Liga I îl dă în judecată pe Emil Boc, după ce primarul din Cluj-Napoca a acuzat-o de blat

Clubul Petrolul Ploieşti a anunţat că îl dă în judecată pe primarul oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc, după ce acesta a acuzat echipa prahoveană de blat în ultima etapă a sezonului regulat al Superligii.

“Clubul Petrolul Ploieşti este realmente consternat în urma afirmaţiilor iresponsabile lansate în miez de noapte de către primarul municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil Boc, prin intermediul reţelelor de socializare. Acuzaţiile facute la adresa jucătorilor noştri, cum că ei ar fi premeditat un rezultat negativ şi ar fi acţionat în consecinţă în finalul meciului pierdut, aseară, cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe, aduc un grav prejudiciu de imagine clubului nostru şi, implicit, întregii familii Petrolul Ploieşti”, a notat Petrolul într-un comunicat, potrivit News.ro.

“O asemenea minciună sfruntată poate fi pusă doar pe seama unei campanii electorale deja declanşate, în care edilul să apară bine în faţa susţinătorilor echipei Universitatea Cluj. Inconştienta unor astfel de afirmaţii, însă, afectează grav imaginea fotbalului în general, nu numai pe aceea a jucătorilor şi a societăţii noastre. Ca atare, ne vedem nevoiţi sa ne îndreptăm către instanţele de judecată în cel mai scurt timp posibil”, precizează Consiliul de Administraţie al Petrolului.

Oficialii clubului din Ploieşti consideră că Boc a depăşit limita decenţei şi ar trebui “să se uite în curtea echipei pe care o păstoreşte”.

“Considerăm că, deja, s-a depăşit cu mult prea mult o limită a decenţei şi a bunului simţ, iar Emil Boc, înainte de a vorbi despre încrederea în sport, fair-play şi corectitudine, ar trebui să se uite în curtea echipei pe care o păstoreşte şi să-şi îndrepte „veninul” spre adevăraţii vinovaţi. Iar, mai apoi, recomandabil ar fi să găsească şi explicaţiile pentru care o echipă care rostogoleşte, an de an, bani frumoşi din bugetul comunităţii locale „reuşeşte” să-şi rateze obiectivele.

Citește și
mircea geoana
Sondaj INSCOP: Geoană şi Boc au peste 30% cotă de încredere. Iohannis, primul în topul notorietăţii, urmat de Şoşoacă
Boc: „Petrolul - ruşinea fotbalului românesc!”

Am pierdut meciul în minutele de prelungire şi cu CFR Cluj, de exemplu, altă echipa din urbea edilului, am pierdut şi aseară la fel, după cum forma sportiva proastă ne-a făcut sa pierdem ultimele 4 jocuri! Dar, singurul lucru pe care nu vrem să-l pierdem este încrederea suporterilor noştri. De aceea, sperăm ca instanţele să intre în acţiune şi să stârpească demagogia şi minciunile domnului Boc!”, a adăugat FFC Petrolul.

Echipa Universitatea Cluj a ratat dramatic calificarea în play-off-ul Superligii, după ce vineri a remizat cu FC Voluntari, scor 0-0, şi Petrolul a pierdut cu 1-2 confruntarea cu Sepsi, cu gol primit în minutul 90+2.

Primarul oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc, a lansat acuzaţii dure la adresa prahovenilor după meci, în social media.

“Petrolul - ruşinea fotbalului românesc! Cum să nu îţi aperi corect şansele? Cum să faci un simulacru de apărare la golul doi primit în meciul cu Sepsi? Oricine se uită la această fază poate observa cum invitaţi şi lăsaţi adversarul să vă dea gol! Vă rog să vă uitaţi la jucătorul Ţicu de la Petrolul care invită pe Sepsi să atace! Vă rog să va uitaţi la jucătorul Papp (in careu) de la Petrolul cum intră cu ambele picioare, ca să fie penalty, şi era penalty dacă nu era gol! Cum va permiteţi să distrugeţi încrederea în sport, fair-play şi corectitudine? Vă bateti joc de un sport atât de minunat şi veţi rămâne o pată neagră în istoria fotbalului românesc! Resetati corectitudinea în fotbalul românesc pentru ca ne scufundam in promiscuitate!”, a fost mesajul postat de Boc, potrivit gsp.ro.

Ulterior, Emil Boc a şters postarea de pe pagina lui de Facebook.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult