Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ion Țiriac s-a ținut de cuvânt. Ce mașini le-a oferit sportivilor români medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Paris

Sportivii români medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Paris au primit, vineri, autoturisme personalizate de la omul de afaceri Ion Ţiriac, în cadrul unui eveniment organizat la Ţiriac Collection din Otopeni.

"Suntem aici să plătim tributul pe care îl avem, răsplata şi respectul acestor oameni care la Paris, în sfârşit, ne-au dat o rază de soare, ne au arătat că poate suntem pe drumul bun, că poate încet, încet ne recâştigăm ceea ce am avut întotdeauna. Poate ne câştigăm înapoi copilul, să lase tableta şi să facă altceva, dacă părinţii au ceva în cap şi poate ajungem din nou unde am fost. Aţi făcut foarte mult, aţi făcut mult mai mult decât credeam. Nu e mare lucru ce facem noi pentru dumneavoastră, eu, Ţiriac, familia Ţiriac sau fundaţia, am încercat să facem şi noi ceva. Eu vă mulţumesc încă o dată, sper să avem un viitor destul de strălucit", a afirmat Ion Ţiriac în cadrul evenimentului, informează Agerpres.

El şi-a exprimat speranţa că statul român va investi mai mult în infrastructura sportivă şi va acorda mai multă atenţie sportului: "Am avut plăcerea să-l văd pe domnul prim-ministru ieri şi ne-a promis că ceea ce a scos din gură se face, că încep acum infrastructura şi să dea bani şi pentru sport. Cred că o să o facă".

Mașină și pentru Sabrina Maneca-Voinea

Omul de afaceri Ion Ţiriac a păstrat un autoturism în colecţia sa, acelaşi model primit de sportivi, Hyundai Ioniq 5, şi i-a rugat pe aceştia să îl semneze.

"O să păstrez această maşină în muzeu şi vreau să vă rog să mi-o semnaţi şi mie, fiecare are locul lui. Sunt cam o mie de vizitatori pe săptămână şi copii care vin să viziteze muzeul şi trebuie să vadă şi ei ce a însemnat România la Paris 2024", a adăugat Ţiriac.

Citește și
Mihaela Cambei
Mihaela Cambei: „Mă bucur că am adus această medalie României”. Halterofila nu a ajuns la pupitrul de la Salonul Oficial

Printre medaliaţii olimpici care au primit maşini din partea omului de afaceri s-a aflat şi gimnasta Sabrina Maneca-Voinea, clasată pe locul 4 în finala de la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris.

Maşinile primite de sportivi sunt marca Hyundai Ioniq 5 şi au numerele de înmatriculare personalizate cu numele acestora, pe uşi fiind inscripţionate performanţele acestora.

Sportivii care au câştigat două medalii olimpice la Paris au primit două autoturisme din partea lui Ion Ţiriac.

În cadrul unui evenimentul organizat la Ţiriac Collection din Otopeni au asistat, printre alţii, preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, sportivele Simona Halep şi Sorana Cîrstea şi fostul tenisman Ilie Năstase.

România a cucerit nouă medalii la Jocurile Olimpice de la Paris, trei de aur, patru de argint şi două de bronz. Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu), argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin - categorie uşoară, precum şi de halterofila Mihaela Cambei la cat. 49 kg, iar bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber şi de gimnasta Ana Maria Bărbosu la sol.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult