Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ion Țiriac, despre situația imposibilă a Simonei Halep: „Da, au fost greșeli care s-au făcut"

Ion Țiriac, milionarul care a susținut-o întotdeauna pe Simona Halep de-a lungul carierei sale, a reacționat public după ce jucătoarea de tenis a fost suspendată 4 ani pentru dopaj.  

Într-o declarație de presă data în weekend la București, Ion Țiriac și-a spus părerea referitoare la suspendarea Simonei Halep și le-a spus jurnaliștilor care sunt pașii pe care ar trebui să-I urmeze sportive din Constanța în continuare.

”Decizia este utopică. Da, au fost greșeli care s-au făcut și, de la început, toată lumea din jurul ei trebuia întrebată, începând cu tăticul, mămica, cățelul, pisica, antrenor, fizioterapeut sau mental coach.

Nu era nimic înjositor să-i întrebi ce se întâmplă, ce a făcut. Că Simona Halep nu a luat voluntar, îmi bag mâna în foc și acum. N-am comentat și n-o să comentez foarte mult, pentru că o treabă atât de sensibilă încât eu, în tot anul ăsta, am văzut-o o dată sau de două ori”, a spus Ion Țiriac despre condamnarea Simonei.

Ce i-a spus Țiriac Simonei când a văzut-o

„I-am pus mâna pe umăr și i-am zis că nu eu, ci toți suntem alături de ea, să aibă puțin curaj. Însă, cineva să-și bată joc de viața ei, de cariera uneia care a fost numărul unu... Este un pic cu semne de întrebare. Numărul unu!

Citește și
Simona Halep
The Guardian: Simona Halep, suspectată de dopaj și la Wimbledon 2022

Dacă, într-adevăr, era vineri negativă, iar luni pozitivă, s-a întâmplat acel lucru în acele trei zile, cu acel scor aproape de neconceput... Eu pot să stau aici aproape câteva ore și să încep de la 1998.

(...) Eu sunt unul din cei 5-6 care au fost delegați să facem WADA în anii 90. Și cred că e un organism bun dacă se ține de treaba bună, logică și normală. Eu am fost cel care a spus 'chiar dacă un sportiv e ținut de trei cu gura deschisă și al patrulea îi bagă pe gât, e pozitiv!'.

Însă, ce argumente sunt? Despre ce vorbim aici? Despre n zile de tărăgănat. Cum să tărăgănezi viața unui om un an de zile? Ori ești netrebnic, nu știi despre ce e vorba și lași pe alții, ori dacă nu e ceva suspect, ghici ciupercă ce-i!

Am mai găsit ceva, o altă invenție - pașaportul biologic. Ea, în avionul care o ducea de la Alba la Neagra, în closet și-a schimbat sângele sau ce a făcut? Dar e în regulă și aia. Dar de ce, în ziua în care au descoperit, nu i-au spus 'Stop! Ești suspect?'.

Și suspectul are voie să-și continue activitatea până când e declarat vinovat. Nu ești vinovat înainte să știi de ce. 'Eu ce fac cu viața mea?'.

Aici nu e vorba de jucat tenis, ci de viața unui individ care, la 13 ani, a hotărât, probabil împreună cu familia, iar apoi singură la 15, să aibă grijă singură de corpul ei, ca să poată juca tenis, și a avut dreptate, bravo! I-am dat curaj întotdeauna. Acum a ajuns în situația de azi”, a spus Țiriac.

Ion Țiriac despre ce ar trebui să facă Simona Halep

„Ce-i rămâne de făcut...? Eu, ce aș face, aș da în judecată pe toată lumea. Dar pe toată lumea! Un an întârziere, de ce, cum? Iar cei care mi-au dat suplimentul să-și asume responsabilitatea. N-ai cum! Un sportiv de talia lui Halep a câștigat bani pe teren, dar în mod normal câștigă 80% din tot venitul ei în afara tenisului. Fiind româncă, nu o multinațională, cum sunt Statele Unite, Germania, Franța, Italia, Anglia. Acolo banii sunt de două ori cât sunt în Spania. Cu acest om, care și-a câștigat meritele, ce se întâmplă în viitor? Pentru un proces la New York trebuie să pui deoparte cinci milioane de dolari. Avocații acolo iau 1000-1500-2000 de dolari ora. Dar e viața ei, iar cei care s-au jucat cu ea ar trebui să fie responsabili”, a declarat Ion Țiriac.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult