Internaţionalul român, Horaţiu Moldovan, a semnat cu Atletico Madrid
Moldovan a semnat un contract pe trei seoane şi jumătate, iar suma de transfer a fost de 800.000 de euro.
“Horaţiu Moldovan (20 ianuarie 1998, Cluj-Napoca, România) este noul jucător al echipei Atlético de Madrid în urma acordului încheiat cu Rapid Bucureşti pentru transferul portarului la clubul nostru, el semnând pentru restul sezonului şi încă trei sezoane”, se arată pe site-ul clubului madrilen.
Internaţionalul român a trecut vizita medicală la Spitalul Universitar Vithas Madrid Arturo Soria şi apoi a mers la sediul clubului din Cívitas Metropolitano, unde a fost primit de directorul general, Miguel Ángel Gil, pentru a semna contractul cu clubul madrilen.
Moldovan va fi al treilea jucător român care va evolua pentru Atletico. Anterior, Daniel Prodan a jucat timp de două sezoane (1996/97 şi 1997/98) şi a avut 44 de apariţii oficiale. Apoi a fost Cosmin Contra, care a jucat între 2002 şi 2005 (evoluând un sezon sub formă de împrumut la West Bromwich Albion). Fundaşul român a jucat 41 de meciuri ca jucător al roş-albilor.