Halep: ”Nu sunt într-o stare perfectă, dar sunt aproape”. Cu cine joacă în optimi, la Doha
"Mă bucur că am revenit la Doha şi am jucat în faţa voastră. Sunt fericită că am putut câştiga acest meci, era cu adevărat important. Nu sunt într-o stare perfectă, dar sunt aproape. Trebuie să fiu încrezătoare că totul va fi ok în turul următor, în următoarele meciuri. Am făcut un turneu mare în Australia, sunt puţin supărată că nu am putut să-l câştig, dar continui să muncesc şi poate voi putea juca o nouă finală şi poate o să o câştig. Ador aces turneu, a fost una dintre cele mai importante victorii când l-am câştigat Sper să joc un tenis mai bun aici şi să câştig câteva meciuri", a declarat Halep, la interviul de pe teren.
Realizatorul interviului i-a spus Simonei că umple tribunele şi că organizatorii se gândesc să pună la dispoziţie un charter de la Bucureşti.
"Vă mulţumesc, este extraordinar să am o asemenea suţinere din partea voastră. Îmi face plăcere să joc în faţa voastră şi vă mulţumesc încă o dată", a răspuns jucătoarea română, în aplauzele fanilor.
Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a câştigat, miercuri, primul meci disputat după finala de la Australian Open, cu scorul de 6-3, 6-0, cu rusoaica Ekaterina Makarova, locul 36 WTA, în turul al doilea al turneului de categorie Premier 5 de la Doha.
În optimi, Halep va evolua cu sportiva letonă Anastasija Sevastova, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 13, care a trecut, tot miercuri, cu socrul de 6-4, 6-1, de japoneza Naomi Osaka, locul 51 WTA, venită din calificări.
Simona Halep a câştigat în 2014 turneul de la Doha.