FOTO ȘOCANT. Judoka Margaux Pinot, campioană olimpică la Tokyo, a fost bătută cu bestialitate de soțul și antrenorul ei
Potrivit L'Equipe, bărbatul a fost arestat în noaptea de sâmbătă spre duminică la Seine-Saint-Denis pentru violenţă domestică asupra medaliatei cu aur olimpic pe echipe, de la Tokyo, Margaux Pinot.
Între timp, Alan Schimitt a fost eliberat din arest, din lipsă de probe de către tribunalul din Bobigny. Revoltată de decizia magistraților, judoka Margaux Pinot a postat pe Twitter o poză în care arată cât de grav a fost bătută de soțul ei, Alan Schmitt, care îi este și antrenor.
„În noaptea de sâmbătă spre duminică, am fost victima unei agresiuni la domiciliul meu de către soțul și antrenorul meu. Am fost insultată, lovită cu pumnii, iar capul meu s-a lovit de mai multe ori de pământ. Și, în cele din urmă, am fost strangulată. Am crezut că voi muri. Am mai multe răni, inclusiv un nas spart și 10 zile de întrerupere temporară a activității. Astăzi, justiția a decis să îl elibereze. Ce valoare are apărarea lor calomnioasă în fața rănilor mele și a sângelui împrăștiat pe podeaua apartamentului meu? Ce a lipsit? Moartea la sfârșit, poate? Probabil că judo-ul a fost cel care m-a salvat”, a reacționat sportiva pe Twitter.
Mai mult, Alan Schmitt neagă aceste acuzații.