Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Florentino Perez: Cristiano Ronaldo este nebun. Un idiot, un bolnav

Cristiano Ronaldo "este nebun", un ”idiot, un bolnav”, a afirmat Florentino Perez, potrivit unei noi înregistrări publicate de ziarul online El Confidencial.

 

 

"Este nebun. Tipul acesta este un idiot, un bolnav. Crezi că tipul ăsta este normal, însă nu este, altfel nu ar face lucrurile pe care le face. Toată lumea a văzut ultima prostie pe care a făcut-o. De ce crezi că a făcut prostia asta?", a declarat Florentino Perez despre vedeta portugheză, care a jucat la Real între 2009 şi 2018. El Confidencial nu a explicat în ce context a făcut Perez aceste afirmaţii.

Perez a spus lucruri foarte dure şi despre alţi jucători, agentul de jucători Jorge Mendes şi Jose Mourinho, care a antrenat-o pe Real între 2010 şi 2013.

"Mendes nu gestionează nimic cu el (Ronaldo - n. r.). Cum nu gestionează nimic cu Mourinho. Absolut nimic. La fel cu interviurile. Nimic. Sunt nişte tipi cu un ego teribil, nişte răsfăţaţi amândoi, şi el şi antrenorul, şi care nu văd realitatea, fiindcă ar putea câştiga mult mai mulţi bani dacă ar proceda altfel. Amândoi sunt nişte anormali, fiindcă vorbim de mulţi bani din drepturile de imagine. În plus, cu faţa asta pe care o au, cu latura asta dificilă, nimeni nu-i place...", a spus Perez.

 

Perez: Iker Casillas și Raul, cele două mari escrocherii de la Real Madrid

 

Perez a reacţionat marţi după publicarea de către El Confidencial a unor înregistrări vechi în care el îi critica dur pe Iker Casillas şi Raul Gonzalez, doi dintre cei mai mari fotbalişti din istoria echipei.

Într-una din înregistrări, datând din 2006, la puţin timp după încheierea primului său mandat în fruntea lui Real, Florentino Perez a spus că Iker Casillas şi Raul sunt "cele două mari escrocherii de la Real Madrid".

"Frazele reproduse sunt pronunţate în conversaţii înregistrate clandestin de dl. Jose Antonio Abellan (ziarist - n. r.), care încearcă de mulţi ani fără succes să le vândă", a declarat Perez într-un comunicat al clubului, în care menţionează "fraze scoase din context".

"Cred că dacă aceste înregistrări ies la iveală acum, după atâţia, se datorează faptului că sunt unul dintre promotorii Super Ligii", a adăugat preşedintele lui Real, care nu exclude să se adreseze justiţiei în acest dosar.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult