Finală 100% românească la Wimbledon. Alexia Tatu și Andreea Soare se întâlnesc în ultimul act, în turneul junioarelor U14
„Mâine, în ultimul act al întrecerii de la All England Club, se vor afla față în față Alexia Ioana Tatu (favorita numărul 1, legitimată la CS Ten Club Tenis Buzău) și Andreea Diana Soare (favorita numărul 5, legitimată la Clubul Sportiv Medgidia)”, a transmis Federația Română de Tenis.
Cele două junioare au ajuns în finală fără să piardă vreun set. Alexia Tatu, cap de serie numărul 1, a trecut în semifinale de argentinianca Sol Ailin Larraya, cu scorul de 6-3, 6-0, în timp ce Andreea Soare, favorita numărul 5 a turneului, a trecut de britanica Isabelle Britton tot în două seturi, 6-0, 7-5.
Potrivit gsp.ro, acesta a fost primul an în care pe terenurile de la All England Club a fost organizat și un turneu destinat juniorilor U14.
În grupe, cele două sportive din țara noastră au obținut numai victorii. Astfel, Alexia Ioana Tatu le-a învins pe Giselle Isabella Guillen (Australia), cu 6-2, 6-4, pe Marianne Angel (Mexic), cu 3-6, 6-0, 10-2 și pe Arabella Loftus (Marea Britanie, favorita numărul 7), cu 6-1, 6-0.
La rândul său, Andreea Diana Soare a câștigat partidele cu Aishwaraya Jadhav (India), scor 6-3, 6-2, cu Aishi Das (Noua Zeelandă), scor 6-4, 6-4 și cu Mika Stojavljevic (Marea Britanie), scor 1-6, 6-4, 10-3.
În turneul băieților, Matei Todoran (Club Sportiv Transilvania 2010) s-a oprit în semifinale, fiind învins de Carel Aubriel Agounoue (Statele Unite ale Americii), scor 6-3, 4-6, 9-11. În grupe, Matei Todoran, favoritul numărul 2, i-a învins pe Benjamin Chelia (Argentina), scor 6-2, 6-2, pe La Hunn Lam (Insulele Mariane), scor 6-1, 6-2 și pe Keaton Hance (SUA), cu 3-6, 6-3, 10-4.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: Alexia Tatu , Andreea Soare , wimbledon 2022
Dată publicare: 09-07-2022 23:35