Doliu în atletismul românesc. Antrenorul Silviu Dumitrescu a murit la vârsta de 96 de ani
"Silviu Dumitrescu s-a ridicat la ceruri! Federaţia Română de Atletism anunţă cu tristeţe trecerea în nefiinţă a lui Silviu Dumitrescu. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanţe familiei îndoliate", se arată pe site-ul oficial al Federației Române de Atletism.
Născut pe 21 februarie 1925, în Bucureşti, Silviu Dumitrescu a fost absolvent al Şcolii de antrenori din cadrul FRA (1948) şi al Facultăţii de Drept din Bucureşti (1949).
El a fost antrenor al lotului naţional (1975-1988) şi al cluburilor ACR Bucureşti (1944-1948) şi Metalul Bucureşti (1949-1994).
Silviu Dumitrescu a activat o jumătate de secol în antrenorat, dintre care 45 de ani au fost la acelaşi club, Metalul Bucureşti.
Printre sportivii pe care i-a pregătit se numără Valeria Bufanu-Ştefanescu, Ileana Gergely-Silai, Mitică Junghiatu-Constantin, Georgeta Mogoş-Dumitrescu, Zamfira Voinea-Antonescu, Maria Linca, Tudoriţa Nedelea-Moruţan, Adriana Mustaţă-Barbu-Andreescu, Silvia Baltagescu, Aurelia Manea-Sârbu, Maria Mariş-Pandele, Sanda Grosu, Mariana Goth-Condovici, Melania Stremţeanu-Davidovici, Viorica Suică-Enescu, Laura Racz-Nicolau, Rodica Ţarălungă, Claudia Ruse-Dumitrescu-Simionescu, Gheorghe Ghipu, Ion Dima, Petre Lupan, Paul Copu, Tadeus Strzelbiscki, Nicolae Voicu, Dumitru Nicolae, Gheorghe Dulgheru și Constantin Creţu.
Pentru rezultatele obţinute de sportivii săi (între care 5 medalii la Campionatele Europene de sala pentru seniori, 1 titlu de campion european în aer liber la juniori, 2 recorduri europene în aer liber la juniori etc, Silviu Dumitrescu a primit în 1983 titlul de "Antrenor emerit".
În 1982, acesta a fost decorat cu Medalia "Meritul Sportiv - clasa I", iar în 2004 a primit Ordinul "Meritul Sportiv - clasa a III-a".