Darius Movileanu, primul european care câștigă titlul mondial la cadeți, la tenis de masa
World Cadet Challenge a avut loc în Polonia, în perioada 26-31 octombrie, conform Federației Române de Tenis de Masă.
„ Moment ISTORIC în tenisul de masă! Darius Movileanu a devenit primul european, care a cucerit medalia de aur în proba de simplu masculin la World Cadet Challenge de-a lungul istoriei!”, a anunțat FRTM pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, FRTM a transmis că anul 2019 a fost unul foarte bun pentru România la capitolul tenis de masă.
„Performanța lui Darius Movileanu a fost precedată de medalia de argint obținută de Ovidiu Ionescu la Campionatul Mondial, de aurul naționalei feminine la Campionatul European pe echipe și de titlurile cucerite de sportivii români de-a lungul anului!”, menționează FRTM.