Dan Petrescu a refuzat să preia echipa națională. Va rămâne în continuare la CFR Cluj
"În urma discuţiilor de astăzi, atât clubul, cât şi antrenorul Dan Petrescu au decis să continue împreună proiectul început la CFR Cluj. Ne bucurăm, suntem fericiţi, este un antrenor în care avem încredere şi un om de cuvânt", a spus Balaj într-un interviu postat pe canalul de YouTube al clubului.
"A fost un sezon greu cu multe meciuri într-o perioadă scurtă de timp. Din cupele europene ne-am fi dorit mai mult, în schimb în campionatul intern am stabilit noi recorduri, au fost multe meciuri câştigate şi în plus fără gol primit. Lucrăm în continuare cu Dan Petrescu, suntem preocupaţi pentru a avea un sezon cât mai bun", a adăugat Balaj.
Dan Petrescu este al treilea antrenor care refuză postul de selecţioner după Gheorghe Hagi şi Răzvan Lucescu, potrivit Agerpres.
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi (40 de ani), a anunţat, la 14 noiembrie, într-o conferinţă de presă, că nu va mai continua la conducerea primei reprezentative după ratarea calificării la barajul pentru Cupa Mondială din 2022.
Rădoi a preluase funcţia de selecţioner la 26 noiembrie 2019, post rămas vacant după plecarea lui Cosmin Contra. Contractul lui Mirel Rădoi a expirat la 30 noiembrie 2021.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, anunţase că până la data de 20 decembrie singura variantă de selecţioner cu care lucrează FRF este Dan Petrescu, tehnician aflat în prezent sub contract cu CFR Cluj.
Totodată, Burleanu a precizat că Federaţia Română de Fotbal nu va achita clauza de reziliere a contractului dintre Dan Petrescu şi clubul CFR Cluj pentru ca antrenorul să poată prelua funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României.