Cuvântul “pele” a fost inclus în dicţionarul portughez Michaelis. Semnificația numelui legendarului fotbalist
“Pele adj m+f sm+f – Acel sau cel care este ieşit din comun, care datorită calităţii sale, valorii sau superiorităţii nu poate fi egalat de nimic sau nimeni, exact ca Pele, cum i se spunea lui Edson Arantes do Nascimento (1940-2022), considerat cel mai bun sportiv al tuturor timpurilor, excepţional, incomparabil, unic. El este ‘pele’ în baschet. Ea este ‘pele’ în tenis. Ea este ‘pele’ în dramaturgia braziliană”, este definiţia din dicţionar.
În urmă cu câteva zile, Fundaţia Pele a lansat o campanie pentru ca “Pele” să fie introdus în dicţionar ca adjectiv care semnifică “grandoare”, “inegalabil” şi “unic”, informează News.ro.
Deoarece petiţia online a strâns peste 100.000 de semnături, cuvântul a fost iintrodus în dicţionar.
Legendarul Pele a murit la data de 29 decembrie 2022, la Sao Paulo, la vârsta de 82 de ani.