Cutremur în sportul românesc. Cristina Neagu și-a anunțat retragerea de la echipa națională: „Dezamăgirea e foarte mare”
România s-a oprit în grupa principală la turneul final, iar Cristina Neagu a anunțat că ar fi continuat la echipa națională doar în cazul în care ”tricolorele” și-ar fi asigurat prezența la Jocurile Olimpice din vara anului viitor.
Acest lucru nu va fi posibil, astfel că Neagu va pune punct carierei la nivel de echipă națională, notează Sport.ro.
”Un alt turneu final ratat, nu ne-am îndeplinit obiectivul. Ne doream să fim măcar în sferturi, să accedem la turneul preolimpic, ăsta era obiectivul.
Dezamăgirea e foarte mare. Și pentru mine e foarte mare, pentru că nici nu am putut să joc la acest turneu. M-am accidentat, am făcut tot posibilul să mă recuperez, dar nu am reușit. Am încercat, pentru că știam cât de important era meciul cu Germania. Am încercat, dar nu am putut.
Ne-am abonat cumva la locul 12. Am avut o jucătoare senzațională, pe Lisa (n.r. Eliza Buceschi) și tot am terminat pe locul 12.
Eu îmi anunț oficial retragerea de la echipa națională dacă nu mai sunt șanse să ajungem la turneul preolimpic. Au fost 17 ani în care am jucat pentru echipa națională, în care am dat totul pentru echipa națională. Ce am reușit, mult, puțin… Două medalii, niște locuri patru și cinci. Dacă a fost mult sau puțin ne va spune timpul.
Eu am spus dinainte că e ultimul Campionat Mondial pentru mine și că-mi doresc să ajung la Jocurile Olimpice. Ar fi fost ceva extraordinar pentru cariera mea internațională. Luasem decizia dinainte”, a spus Neagu, la revenirea în țară.
România, șanse de calificare la turneul preolimpicChiar dacă Federația Română de Handbal a anunțat că ”tricolorele” păstrează în continuare șanse mari pentru calificarea la turneul preolimpic înainte de meciul cu Polonia, în realitate naționala noastră era deja eliminată.
Neagu a confirmat că FRH le-a informat pe jucătoare că încă au șanse pentru calificare.
„S-au făcut tot felul de calcule pentru preolimpic, am văzut că voi, în presă, ați spus că nu mai sunt șanse, oamenii noștri din Federație au spus că sunt. Eu îmi anunț în mod oficial retragerea de la echipa națională dacă chiar nu mai sunt șanse de calificare la turneul preolimpic”, a mai spus Neagu.