Cu cât a scăzut valoarea fotbaliștilor de top din cauza pandemiei. Messi ”s-a ieftinit” cel mai mult
”Criza coronavirusului va avea, foarte sigur, un impact asupra valorii jucătorilor. Constrângerile financiare vor duce probabil la o scădere atât a numărului de tranzacţii, cât şi a valorii transferurilor”, se arată într-un studiu realizat de cabinetul de constultanță KMPG, care consideră că în următoare perioadă de mercato vor fi preferate mai ales împrumuturile şi schimburile de jucători.
Cabinetul a încercat să estimeze pierderea valorii a peste 4.000 de jucători care evoluează în principalele campionate europene: Anglia (Premier League şi Championship, divizia secundă), Spania, Germania, Italia, Franţa, Olanda, Belgia, Turcia şi Portugalia.
Pierderea medie a valorii, de 20%
În urma analizei efectuate s-a stabilit că pierderea medie a valorii celor mai scumpi 20 de jucători ai lumii va fi de 20% dacă sezonul va fi anulat şi de 13% dacă acesta va fi dus până la final.
Astfel, argentinianul Lionel Messi, în vârstă de 33 ani, pierde între 23,2% şi 27,5% din valoarea sa (127/134 milioane euro) din cauza pandemiei.
De asemenea, francezul Kylian Mbappe ar costa acum între 177 şi 188 milioane euro, cu circa 21,5% mai puţin faţă de estimarea KPMG din februarie (225 milioane euro), iar coechipierul acestuia de la PSG, brazilianul Neymar, ar valora între 137 şi 149 milioane euro, faţă de 175 milioane euro anterior (minus 21,7%).
Barcelona și Real Madrid, cele mai afectate
O scădere importantă a valorii, de 25,5%, este înregistrată şi în cazul belgianului Eden Hazard (Real Madrid), care ar valora în prezent între 95 şi 101 milioane euro, faţă de 136 milioane euro în februarie.
La nivel de club, Manchester City are cel mai scump lot de jucători din Europa în această perioadă, în timp ce FC Barcelona şi Real Madrid ar fi cele mai afectate grupări din Top 10, cu scăderi ale valorii jucătorilor de până la 28,9% în cazul catalanilor, respectiv 27,2% în cazul madrilenilor.