Cristina Neagu a primit în Japonia trofeul pentru cea mai bună jucătoare a lumii în 2018
Potrivit News.ro, Neagu a primit totodată şi un cec în valoare de 10.000 de euro.
Festivitatea a avut loc în pauza meciului dintre Republica Democrată Congo şi Japonia, din Grupa D a Campionatului Mondial de handbal feminin.
La 18 martie, Cristina Neagu a fost declarată, de forul internaţional de profil (IHF), cea mai bună jucătoare a lumii în anul 2018, aceasta fiind a patra distincţie de acest fel pentru sportiva tricoloră.
Neagu este prima jucătoare din lume care câştigă de patru ori acest titlu din partea federaţiei internaţionale.
După anii 2010, 2015 şi 2016, când a primit, de asemenea, cea mai înaltă distincţie individuală din partea IHF, Cristina Neagu este aleasă pentru a patra oară cea mai bună jucătoare a lumii.
Aflată în recuperare, după ruptura de ligamente suferită în timpul Campionatului European din luna decembrie, Neagu a fost nominalizată la acest titlu pentru a cincea oară în carieră.
Alături de ea au mai fost nominalizate jucătoarele Ana Vyahireva (Rusia), Amandine Leynaud (Franţa), Stine Oftedal (Norvegia) şi Estelle Nze Minko (Franţa).
Cristina Neagu a primit distincţia similară şi din partea forului european de profil (EHF) pentru anul 2018, după ce a devenit golgeterul all-time al Campionatului European, cu 193 de goluri.
La masculin, în 2018 a fost ales cel mai bun jucător danezul Mikkel Hansen, pentru a treia oară în cariera lui.
Sursa: News.ro
Etichete: japonia , premiu , handbal , cristina neagu
Dată publicare: 02-12-2019 14:42