Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce spune Bianca Andreescu despre ţara sa. "Fără ajutorul lor nu aş fi aici"

Jucătoarea de tenis Bianca Andreescu spune că îşi iubeşte foarte mult ţara natală, Canada, un stat multicultural care i-a permis să crească fără probleme având părinţi imigranţi.

Întrebată după ce a câştigat US Open dacă i-a fost greu să crească în Canada cu părinţi români, Andreescu a declarat, potrivit News.ro: "Cu siguranţă, nu. Canada e o ţară atât extraordinară, e atât de multiculturală, încât nu am avut nicio problemă să cresc având părinţi români. De aceea îmi iubesc ţara atât de mult. Nu pot să le mulţumesc suficient celor de la federaţia canadiană pentru tot ce au făcut. Am fost cu ei de când aveam zece ani şi programele pe care le-au pus şi e pun în aplicare au făcut bine, nu numai mie, ci şi altor sportivi canadieni. Cu siguranţă, fără ajutorul lor nu aş fi aici."

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, în vârstă de 19 ani, locul 15 WTA, a câştigat turneul de grand slam US Open, învingând-o în finală pe americanca Serena Williams, numărul 8 mondial. Ca urmare a acestui succes, Andreescu urcă pe locul cinci în clasamentul WTA. Simona Halep ajunge pe poziţia a şasea.

Andreescu s-a impus cu scorul de 6-3, 7-5, într-o oră şi 39 de minute, sub privirile ducesei de Sussex, Meghan Markle. La meci a asistat şi Nadia Comăneci.

Andreescu s-a născut în Canada, la Mississauga, o suburbie a oraşului Toronto, din părinţi români, Nicu şi Maria. Ea şi familia ei au venit pentru scurt timp în România, ţară în care campioana de la US Open a început tenisul, la vârsta de şapte ani. Apoi Bianca şi părinţii ei s-au întors în Canada şi sportiva a intrat în programul federaţiei canadiene de dezvoltare a carierei tinerilor jucători.

Citește și
Bianca Andreescu in finala US Open
Povestea Biancăi Andreescu, "fata din Vaideeni" care a învins-o la doar 19 ani pe Serena

La vârsta de 19 ani, Andreescu a câştigat trei turnee importante, Indian Wells, de categorie Premier Mandatory, Rogers Cup, de categorie Premier 5 şi grand slam-ul US Open, toate în acest an.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult