Cât câștigă Mbappe la PSG. Este ”cel mai mare contract sportiv semnat vreodată”
Publicaţia franceză subliniază că acordul prin care Mbappe şi-a prelungit contractul cu clubul parizian anul acesta este "cel mai mare contract sportiv semnat vreodată", pentru o perioadă de doi ani, cu o opţiune pentru un al treilea.
Potrivit acestor informaţii, contractul stipulează un salariu de 72 milioane euro brut pe an, respectiv şase milioane brut pe lună (2,7 milioane după plata impozitelor aferente).
La aceasta, se adaugă diverse bonusuri: unul la semnare, 180 milioane euro împărţiţi în trei tranşe, iar altul pentru fidelitate la sfârşitul fiecărei perioade de transferuri dacă nu pleacă de la PSG.
"Prima plată, care ar fi fost deja plătită, se ridică la 70 de milioane de euro brut", a precizat cotidianul, care adaugă că următoarea, din septembrie 2023, va fi de 80 de milioane euro, iar a treia, în 2024, de 90 de milioane.
Contractul lui Mbappe, mult mai mare decât cele ale lui Messi și NeymarÎn total, Mbappe va încasa la finalul contractului său pe trei ani peste 630 de milioane de euro brut, în timp ce suma netă ar fi de 282 milioane euro.
Aceste sume fac ca acordul dintre Mbappe şi PSG să fie cel mai mare din istoria fotbalului, înaintea celui pe care argentinianul Lionel Messi l-a încheiat cu Barcelona în 2017 (555 de milioane de euro) sau brazilianul Neymar cu PSG în acelaşi ani (267 de milioane de euro).
Atacantul-vedetă Kylian Mbappe a fost prezentat de presă pe picior de plecare de la echipa de fotbal Paris Saint-Germain în repetate rânduri, dar acesta a afirmat că "niciodată nu a cerut să plece în ianuarie" de la club.
Sursa: Agerpres
Etichete: istorie , contract , psg , mbappe , cel mai mare
Dată publicare: 24-10-2022 13:25